Ioana Mihăilă a anunțat, joi, investiții de 80 de milioane de euro în dotarea secțiilor de Terapie Intensivă nou-născuți, fonduri care vor fi alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
”Din Planul Național de Redresare și Reziliență am alocat pentru dotarea secțiilor de Terapie Intensivă nou-născuți 80 milioane de euro. Am făcut o specificare mai generală cu privire la destinația acestor investiții, așa încât, pe măsură ce primim informațiile din teritoriu, să reușim din nou să punem accent acolo unde este nevoia mai mare”,a spus Mihăilă.
Ministrul a adăugat că sunt în derulare contracte pentru dotarea cu incubatoare, care ”probabil” vor fi livrate anul acesta.
”Deja sunt deschise procedurile de achiziții și, de asemenea, pentru că digitalizarea este una dintre priorități, am și mers în vizită la Secția de Terapie Intensivă nou-născuți din București pentru a lua exemple de bune practici de acolo.
Am alocat tot în PNRR o sumă consistentă pentru componenta de e-health și telemedicină. Dacă vrem să ținem pasul cu tehnologia, trebuie să investim tocmai în aceste soluții digitale și soluții de telemedicină”, a mai spus Mihăilă.