Mircea Fechet spune că și-ar dori foarte mult să existe un program dedicat flotelor de transport de marfă, fie că este vorba de curieri, de livratori de pizza sau taximetrie.
”RABLA este cel mai vechi program pe care MInisterul mediului și Administrația Fondului pentru Mediu îl desfășoară în România. Este un program cu tradiție și spun cu mândrie că un procent semnificativ din autoturismele vândute de cei doi producători români ajung la populație și prin cele două programe”, a declarat Mircea Fechet în emisiunea România Politică de la Prima News.
Ministrul Mediului a precizat că în programul Rabla Plus au deschis săptămâna trecută o nouă sesiune și au avut 72 de milioane de lei. ”Îmi doresc să fim și mai ambițioși anul viitor”, a spus Fechet, precizând că trebuie transpusă în numărul de mașini finanțate.
”Cu alte cuvine, dacă reușim să punem în circulație un număr mai mare de autoturisme electrice, decât am făcut-o în anul trecut (..) eu mă declar satisfăcut”, a spus ministrul. Fechet a precizat că ”anul acesta, la Rabla Plus, au avut 780 de milioane de lei buget” și vrea ca anul viitor bugetul să fie și mai ambițios.
”Nu pot să ascund faptul că mi-aș dori foarte mult să avem un program dedicat flotelor de transport de marfă, că vorbim de curieri, că vorbim de pizza”, a spus ministrul mediului, el făcând referire și la taximetrie.