Ministrul Finanțelor spune că mult trâmbițatele creșteri salariale din sănătate și educație aproape că nu se vor simți în buzunarele angajaților. Acesta a declarat pentru agenția Reuters că impactul creșterilor va fi aproape neutru asupra salariilor nete.
Într-un interviu acordat agenției Reuters, Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a dat asigurări că, din ianuarie 2018 măsurile de relaxare fiscală prevăzute în programul de guvernare vor fi respectate.
Guvernul vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, de la 16 la 10 la sută. Viorel Ștefan a declarat că ministerul Finanțelor încă evaluează impactul reducerii și că se gândește dacă măsura va fi aplicată în trepte.
În același timp, cabinetul Grindeanu vrea să ofere salarii brute duble celor din sănătate. Și cei din educație vor beneficia de majorarea salariilor cu 50%. Ministrul de Finanțe susține însă că majoritatea creșterilor salariale vor reveni la buget sub formă de taxe.
Țara cheltuie sub 20% din PIB pentru salariile angajaților și pensionarilor de stat, precum și pentru asistență socială. În această situație, Comisia Europeană estimează că România va înregistra cel mai mare deficit din UE, de 3,5% din PIB în 2017 și de 3,7 anul viitor.