Actual· 2 min citire

Ministrul de Interne, în control la Nădlac. MESAJUL SPECIAL pentru românii din Diaspora

Marcel Vela

Marcel Vela

Publicat12 apr. 2020, 23:28
Sursărealitateadearad.net

Ministrul de Interne, Marcel Vela,  a transmis, duminică seară, un mesaj pentru românii din Diaspora, scrie realitateadearad.net. Vela a mai anunțat și că problema tranzitării Austriei de cetățenii români va fi rezolvată.

Marcel Vela s-a aflat duminică seară în control la Punctul de trecere a frontierei Nădlac I.

Ministrul a declarat că a constatat că la Nădlac I „la ora actuală, și pe tranzitul de camioane și pe tranzitul de autoturisme, fluxul nu este foarte mare”.

„Lucru care mă bucură și mă face să le mulțumesc acum celor din Diaspora care au înțeles mesajul nostru și nu vin atât de mulți cât se preconiza în țară pentru a sărbători Sfintele Paști. Este o dovadă de înțelepciune, de maturitate, de respect și de responsabilitate pentru cei dragi de acasă. Mă folosesc de acest prilej să le mulțumesc pentru înțelegere și să-i asigur de toată susținerea noastră și de toată determinarea noastră în a rezolva această situație critică în care se află România, astfel încât, nu peste multă vreme, să reducem treptat restricțiile și să revenim la viață normală pentru ca în perspectivă și ei și noi să trăim normal, să sărbătorim sfintele Paști în mod normal în anii viitori și să avem cât mai puține cazuri dramatice, cât mai puține decese, să pierdem cât mai puțini din cei dragi”, a mai declarat Marcel Vela.

El a mai spus că nu se așteaptă nici ca săptămâna viitoare, înainte de Paști, să se înregistreze „un val foarte mare” de persoane care vin în țară. „Sunt peste medie, dar nu atât de mare cum probabil se așteaptă cei care sunt pesimiști, cu afluxuri mari de români de Paște. Știu compatrioții noștri că și acolo sunt multe probleme, și aici sunt multe probleme, mai mult, aici intră direct în 14 zile de carantină”, a reamintit ministrul.

Citește și despre cum se va rezolva problema tranzitării Austriei dar și ce se va întâmpla cu cei blocați la frontieră în drumul spre alte destinații pe realitateadearad.net.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News