Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Moșteanu, a anunțat, după audierea conducerii TAROM în Comisia de Transporturi din Senat, că în primăvara anului viitor va urma o restructurare a companiei aeriene.
"În curând va fi semnat contractul pentru consultanță și vom avea un raport al unui consultant internațional undeva în primăvara anului viitor, care va explora mai multe rute de poziționare a acestei companii și, în funcție de decizia care se va lua atunci, se va ști și structura flotei. Neapărat înainte să băgăm banii românilor într-o flotă nouă, trebuie să restrcuturăm compania, deci următorul pas după raportul consultantului va fi o restructurare a companiei, care chiar dacă va fi dureroasă,va trebui neapărat asumată de următorul Guvern, următorul Parlament", a declarat Ionuț Moșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Președintele Comisiei de Transporturi din Senat, Danil Butunoi, a declarat, după audierea conducerii TAROM și a reprezentanților Ministerului Transporturilor, că TAROM operează în condiții de trafic sigure și că operatorul aerian nu are mai multe incidente sau întârzieri raportate decât alții.
"Am avut bucuria să constat că lucrurile nu sunt chiar atât de sumbre așa cum se previzionau a fi, cum era impresia noastră din percepția publică. Compania TAROM funcționează în condiții de trafic aerian extrem de sigure, micile incidente care se întâmplă așa cum s-a întâmplat și astăzi pe aeroportul din Sofia, sunt lucruri care se întâmplă la orice companie, nu are TAROM-ul nici mai multe nici mai puține față de ceilalți operatori aerieni. Fiind o companie de stat, poate mai trebuie și restructurată, poate mai trebuie multe lucruri așezate în interiorul companiei", a declarat Danil Butunoi, președintele Comisiei de Transporturi din Senat.
Directorul interimar al companiei TAROM, Dan Plavati, a precizat, după audierea din Parlament, că TAROM nu înregistrează mai multe întârzieri sau incidente, comparativ cu alte companii aeriene.
"Unele din avioane au 16 ani vechime. Numărul de ore de utilizare este cel normal pentru acest tip de aparate. Întotdeauna piesele vin numai de la furnizorii agreați de producător, întotdeauna piese noi. Nu s-a făcut niciodată rabat de la acest sistem. Programul de mentenanță este respectat cu strictețe și este conform tuturor reglementărilor internaționale și naționale. Nu se poate face rabat și nu se va face parte rabat de la partea de siguranță. (...) Au fost doar întârzieri și să spunem că au fost publicate mai multe întârzieri, dar nu este un număr de defecte mai mare. Totul este absolut normal. Toți colegii noștri de la operațiuni sol, cei care au grijă de îmbarcarea pasagerilor totdeauna comunică pasagerilor orice fel de întârzieri", a declarat Dan Plavati, director interimar TAROM, potrivit mediafax.ro.