Actual· 1 min citire

Ministerul Sănătății: Mai sunt internate trei persoane rănite în accidentul de la Pasajul Unirii

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 dec. 2022, 13:30

Ministerul Sănătății anunță marți că doar trei victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii mai sunt internate în spitalele din Capitală, iar pacienta de la ATI a fost mutată în secția de chirurgie.

„În spitalele din București mai sunt internate 3 victime ale accidentului care a avut loc vineri la intrarea în Pasajul Unirii. Toți pacienții sunt stabili”, precizează ministerul Sănătății.

De asemenea, pacienta internată în secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Floreasca are o evoluție favorabilă și va fi mutată astăzi în secția de chirurgie.

Accidentul a avut loc vineri, în Pasajul Unirii din Capitală, fiind implicat un autocar care transporta cetățeni greci. În urma accidentului, o persoană a decedat.

Patru din cele 13 persoane internate în spital au fost externate duminică.

Potrivit Brigăzii Rutiere, s-a deschis dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Brigăzii Rutiere sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Un videoclip realizat dintr-un vehicul aflat în spatele autocarului plin cu cetățeni greci arată că vehiculul schimbă banda cu câteva secunde înainte de accident, intrând într-o porțiune de drum în care vehiculele peste o anumită înălțime erau interzise, a relatat presa elenă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News