Oamenii legii din Sibiu au ridicat vineri, 18 decembrie, în vederea confiscării, 425 de kilograme de articole pirotehnice, în urma unui control efectuat în municipiu.
“La data de 18 decembrie, polițiștii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase ai Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, au depistat, într-un spațiu situat în municipiul Sibiu, 6.760 de articole pirotehnice ( 425 de kilograme)”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
Din cercetări a reieșit că, articolele pirotehnice aparțineau unei societăți comerciale din municipiul Sibiu, care însă nu era autorizată să depoziteze articole pirotehnice în spațiul respectiv.
De asemenea, o parte dintre articolele pirotehnice (baterii de artificii, artificii și artificii de brad) făceau parte din categoria 2, pentru care societatea respectivă nu deținea autorizație.
Articolele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, prevăzută de Legea nr. 126 din 2005, privind regimul materiilor explozive.