Guvernul PSD-ALDE s-a preocupat exclusiv de sectorul de stat, dar și aici a declanșat valuri de nemulțumiri și proteste peste proteste. Mediul privat a fost, în schimb, ignorat cu desăvârșire. În aceste condiții, numărul firmelor care se închid a explodat în primele luni ale acestui an.
Mediul privat, în pericol. Numărul societăților comerciale și persoanelor fizice autorizate intrate în insolvență a crescut în primele patru luni cu 17,38%, comparativ cu perioada similară din 2017, la aproape 3.000, reiese din datele publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Situația este și mai gravă în cazul lichidărilor definitive de business. În perioada ianuarie - aprilie 2018, un număr de 6.958 de firme și-au suspendat activitatea - plus 35,58%, iar 12.653 au fost dizolvate, cu 62,51% mai multe.
Cele mai multe firme și PFA-uri intrate în insolvență sunt în București, respectiv 572 (plus 12,82% față aceeași perioadă din 2017) și în județele Bihor - 192 (plus 18,52%), Iași - 187 (plus 21,43%) și Timiș - 151 (plus 32,46%). Numai în luna aprilie au intrat în insolvență 660 de firme și PFA-uri.
Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvențe s-a înregistrat în comerțul angros și cu amănuntul, în ciuda creșterii de consum stimulată de Guvern - 904 (plus 20,37%).
Insolvențele din România rămân la un nivel de două ori mai mare față de media din Europa Centrală și de Est (ECE), conform datelor prezentate în februarie de oficialii Coface.
"Anul 2017 a adus 8.256 de proceduri noi de insolvență, în creștere cu 3% față de 2016, când s-au înregistrat 8.053 de noi proceduri. În ciuda minimului din ultimii 15 ani, România raportează un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce înseamnă de aproape două ori peste media din Europa Centrală și de Est. În acest context, este mai important să evaluăm calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor și a dimensiunii sociale, prin locurile de muncă pierdute. Din această perspectivă, 2017 a înregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, în anul anterior", conform sursei citate.
În ciuda acestui fapt, spun reprezentanții companiei, pierderile produse creditorilor de către firmele insolvente în 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, în creștere cu 13% comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de altă parte, numărul locurilor de muncă raportate de firmele insolvente în 2017 se ridică la 47.578, cu 32% mai mic față de cel din anul anterior.
Cele trei greșeli majore ale firmelor care au intrat în incapacitate de plată sunt: finanțarea deficitară a investițiilor, investițiile greșite și politica agresivă a dividendelor.