Medicul Adina Alberts, cea care l-a denunțat pe chirurgul fals, spune că acesta a prezentat un dosar cu foarte multe documente și a vea parafă, ceea ce a eliminat orice suspiciune privind atestarea italianului. Alberts a mai spus că italianul trebuia să efectueze intervenții de mică anvergură, notează mediafax.ro.
„Era un dosar stufos (pe care falsul chirurg l-a prezentat, n.r.). În primul rând, avea parafă - din capul locului îți taie orice suspiciune în cazul în care ai avea-o. (...) Mi-a arătat toate actele. Dacă sunt adevărate sau nu, nu știu. Avea asigurare de malpraxis, avea diploma de facultate, mai avea adeverințe, certificate. Îmi spunea că un niște acte are un nume, în alte acte are un nume pentru că are dreptul să folosească două nume. (...) Este un personaj cu un talent extraordinar, un discurs la nivel medical academic, nu aveai nicio suspiciune până când nu îl vedeai că pune mâna pe seringă. Eu atunci am realizat că e ceva în neregulă. Nu am avut niciun dubiu până atunci”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă medicul estetician Adina Alberts, cea care l-a denunțat pe falsul chirurg italian.
Sursa citată mai spune că italianul era foarte convingător, cu un discurs impecabil, comparându-l cu personajul Frank Abagnale, jucat de Leonardo DiCaprio în filnul „Prinde-mă! Dacă poți”: „E Leonardo DiCaprio din acest film, ”Prinde-mă, dacă poți”, e fix acest personaj”.
Totodată, Alberts a subliniat că italianul trebuia să efectueze doar intervenții de „mică anvergură și injectabile”.
„A făcut câteva intervenții și a făcut una mare anvergură într-o zi în care eu nu eram în țară. A anunțat că face intervenții la nivelul sânilor cu anestezie locală. Și ne-am trezut că a chemat o echipă numeroasă, a chemat asistente. În contract așa era prevăzut să-și aducă ajutor. Am înțeles că pacienta a avut o complicație la nivelul sânilor. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu ea.. (...) Implanturi (a avut pacienta, n.r.) El spunea că implanturile le făcea cu anestezie locală. (...) Au fost asistentele mele care aveau menirea de a ajuta la actul medical. Eu eram plecată din țară și mi-au spus: Uitați ce face. Mi-au trimis și niște poze”, a mai spus Adina Alberts.