Actual· 1 min citire

Medic palestinian care dă LECȚII STATULUI. Le oferă medicilor angajați CAZARE GRATUITĂ!

Medic palestinian care dă LECȚII STATULUI. Le oferă medicilor angajați CAZARE GRATUITĂ!

Medic palestinian care dă LECȚII STATULUI. Le oferă medicilor angajați CAZARE GRATUITĂ!

Publicat2 aug. 2014, 13:45
SursăREALITATEA TV

Medic palestinian, mai tare ca statul român! În mai puțin de doi ani, și-a construit și și-a dotat un centru medical, care deservește localități întregi, după ce spitalul din regiune a fost închis de ministerul Sănătății. Dar acum duce lipsă de personal. Are nevoie de doi specialiști, cărora le va plăti transportul și le va oferi și cazare gratuită, numai să vină să lucreze în cabinetele lui. Vorbim despre un medic din județul Iași, care face concurență sistemului sanitar din țara noastră.

De 37 de ani, medicul Ali Ghneim, originar din Palestina, locuiește în Romania, în orașul Târgu Frumos. La Iași a făcut Facultatea de Medicină, iar câțiva ani mai târziu s-a îndrăgostit de o ieșeancă, pe care a și luat-o de nevastă. Pentru că în urmă cu doi ani un oraș întreg a rămas fără spital, palestinianul și-a deschis un centru medical în Târgu Frumos. A adunat cu greu bani, a făcut și împrumut la bancă, dar în câteva luni a reușit să ridice un centru medical complet echipat din punct de vedere sanitar.

Medicul se confruntă, însă cu o criză de personal. Are nevoie de doi specialiști care să lucreze în cabinetele de pediatrie și pneumologie. Pentru ei are și o ofertă greu de refuzat.

Ali Ghneim: Eu am nevoie de doi medici și am zis că eu decontez transportul și să stea în apartament, le pun la dispoziție".

Centru medical este deschis în permanență pentru pacienții din regiune.

Medicul așteaptă acum să afle de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași dacă va primi din toamnă cei doi specialiști, pentru ca central medical să funcționeze la capacitate maximă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News