Actual· 2 min citire

Medic de familie, mesaj dur pentru pacienții care încearcă „tratamente-minune” anti-COVID, dar nu se vaccinează

Medic, mesaj dur pentru pacienţii care încearcă „tratamente-minune” anti-COVID, dar nu se vaccinează / Foto: Profi Media

Medic, mesaj dur pentru pacienţii care încearcă „tratamente-minune” anti-COVID, dar nu se vaccinează / Foto: Profi Media

Publicat21 oct. 2021, 19:25
Actualizat21 oct. 2021, 19:26

Medicul de familie Mădălina Vesa din Alba Iulia le răspunde pacienților care sună la cabinet și sunt revoltați că nu funcționează tratamentele primite de la alte persoane.

,,Degeaba urlați prin telefon la mine (sau asistență), să va dau un tratament mai bun, că sunteți în dureri, nu am ce să va dau. Nu există tratament specific pentru Covid, există doar PREVENȚIE! Dacă nu faceți ceva să preveniți această boală sau complicațiile ei, nu aveți dreptul să va revoltați împotriva mea, doar pt că v-am recomandat vaccinarea și nu funcționează ”tratamentul” minune al tipei de la Oradea (luat de d-voastră, nu recomandat de mine). Dumnezeu v-a dat armele să nu vă îmbolnăviți. Dacă le refuzați, devine doar problema voastră, nu a medicului de familie sau a statului”, a precizat Mădălina Vesa.

În plus, medicul de familie afirmă că a aflat de la o pacientă care a venit cu sugarul al control că medicul ginecolog i-a reomandat să nu se vacineze.

,,Astăzi (21 octombrie - n.r.) mi-a venit o lăuză la control cu sugarul. Familia era bulversată că tocmai ce și-a îngropat un membru al familiei și un altul este în spital pe oxigen cu șanse nu tocmai bune. Binențeles că le-am spus de-a lungul sarcinii să se vaccineze. Și mi-a spus (pe bună dreptate) că nu a putut să ia o astfel de decizie, când medicul ei ginecolog i-a spus să nu se vaccineze, chiar dacă eu i-am spus să o facă. Acum regretă, dar e prea târziu de regrete și se va vaccina acum.

Haosul ce ne-a cuprins este și din cauza faptului că fiecare medic face ce îl taie capul, că recomandările nu sunt unitare. Chiar dacă o majoritate dintre noi facem ce trebuie, faptul că tăcem și nu luăm atitudine împotiva acestor impocriți, ne face să fim părtași. Am o deosebită apreciere și recunoștință pentru dr Cătălina Ghemeș, fiind printre puținii medici activi pe Social Media ce a încercat să facă educație sanitară în mod constant, nu doar pe perioada de pandemie. Dar și ea este doar o voce pierdută între marea masă de tăcere. Ai zice că se aude vocea în liniște, dar pe fb se pierde și nu mai este auzită de cine trebuie”, mai spune medicul de familie.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News