MĂSURI Paște 2020. Ce trebuie să RESPECTE credincioșii pentru a lua Sfintele Paști și Lumină de Înviere

Sfânta Lumină de Paște
Credincioșii care doresc să ia sfintele paști o vor putea face doar de la parohia din zona în care locuiesc și doar dacă au completat corect Declarația pe propria răspundere. Sfânta Lumină de Înviere va fi adusă la scările blocurilor.
Programul pascal:
- Pâinea binecuvântată (prescuri) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.
- Distribuirea Sfintei lumini aduse de la Ierusalim se va face de voluntarii parohiilor și de echipajele de ordine publică, sâmbătă seară, începând cu ora 20.00.
- Angajații parohiei și voluntarii, în calitate de organizatori, vor asigura respectarea distanței sociale pe perioada distribuitrii paștilor, având ca semn distinctiv o banderolă albă pe braț.
- În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină în casele credincioșilor, cât și a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască și mănuși de protecție.
Ce trebuie să RESPECTE credincioșii:
- Credincioșii vor putea ieși în proximitatea casei, în afară curții sau a imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomerației, păstrând restricția de maximum 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.
- În Declarația pe propria raspundere, la locul deplasarii, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea Sfintelor Paști” și va trece numele lăcașului de cult din zona de rezidență a persoanei respective.
Anunțul privind programul și regulile pe care trebuie să le respecte credincioșii de Paște a fost făcut marți seară de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, în urma Acordului semnat cu Biserica Ortodoxă Română.
Redăm mai jos Textul oficial al Acordului încheiat de Ministerul Afacerilor Interne și Biserica Ortodoxă Română privind măsurile stabilite pentru sărbătorile pascale:
ACORD PRIVIND STABILIREA UNOR MĂSURI CU OCAZIA SĂRBĂTORILOR PASCALE ÎN ANUL 2020
În perspectiva apropierii celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos,
Ținând cont de Ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență,
Luându-se în considerare dorința comună de diminuare a riscului răspândirii infecției cu noul coronavirus și protejarea sănătății mirenilor și clericilor,
Având în vedere dorința de a se oferi credincioșilor ortodocși o anumită consolare, prin distribuirea Paștilor și a Sfintei Lumini venite de la Ierusalim,
Între Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne s-au stabilit următoarele:
Patriarhia Română
† DANIEL
Patriarhul României
Ministerul Afacerilor Interne
Dl. Ion – Marcel VELA
Ministrul Afacerilor Interne
Vezi documentul aici.
Citește și:
- 19:37 - Rusia se blindează pentru parada de 9 mai, de frica dronelor ucrainene. Sisteme S-400 și tunuri Pantsir-S1, scoase masiv pe străzi
- 19:18 - O mașină a intrat într-o mulțime în centrul orașului Leipzig. Cel puțin două persoane au murit, mai multe sunt rănite grav - FOTO/VIDEO
- 19:09 - O dronă ucraineană a lovit în inima Moscovei, la mică distanță de Kremlin
- 18:54 - Liderii PSD se reunesc în această seară într-o ședință online, înaintea votului la moțiunea de cenzură
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














