Actual· 1 min citire

Măsură DURĂ luată de autoritățile italiene! Cât timp vor sta în carantină călătorii veniți din celelalte state ale UE

Italia, masura anticovid/sursa foto: Pixabay

Italia, masura anticovid/sursa foto: Pixabay

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 30 mar. 2021, 13:40

Italia va impune o carantină obligatorie de cinci zile pentru toate persoanele care sosesc din celelalte țări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii ce revin pe teritoriul italian, au anunțat marți surse din Ministerul Sănătății italian. Orice călător provenind din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test pentru depistarea COVID-19 înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru țările din afara Uniunii.

Această măsură ''se aplică tuturor celor care pleacă și sosesc'' în peninsulă, inclusiv cetățenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătății, citat de Agerpres.

În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricții nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanța de Paștele catolic, care începe sâmbătă și se încheie luni, este în mod tradițional utilizată de turiștii străini pentru a se deplasa în Italia. În Italia sunt deja în vigoare restricții severe pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor și a restaurantelor, limitarea deplasării etc. Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ''roșie'' (risc de contagiune ridicat și restricții maximale) pentru weekendul de Paște. Până în prezent, pandemia de COVID-19 a cauzat moartea a peste 108.000 persoane în Italia, potrivit Ministerului Sănătății. Mai mult de 3,5 milioane de oameni din Peninsulă au trecut deja prin lupta cu SARS-COV-2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News