MARY ANNING , o renumită colecționară și comerciantă de fosile, care a contribuit semnificativ la apariția paleontologiei moderne, sărbătorită de GOOGLE printr-un DOODLE special, la aniversarea a 215 ani de la nașterea sa. Cine este MARY ANNING.
MARY ANNING GOOGLE DOODLE. La moartea lui MARY ANNING , în 1847, Charles Dickens scria despre contribuția lui ANNING în geologie: "Nu era o știință atunci când ea a început să facă descoperiri și astfel a ajutat la crearea acesteia". În același timp, Muzeul de Științe Naturale din Londra o numește "cea mai mare vânătoare de fosile cunoscută vreodată", scrie The Guardian.
Arheologul britanic Suzanne Pilaar Birch consideră că a descoperit o fotografie emblematică a lui MARY ANNING, una intitulată, simplu, "Geologii" și care este unul dintre primele exemplare ale unei fotografii, realizat chiar de unul dintre pionierii fotografiei, William Henry Fox Talbot, pe coasta regiunii Dorset, în 1843.
MARY ANNING. Evident, fără a avea mai multe detalii, decât o asemănare între rochia lui MARY ANNING din portretul său și cea din fotografie, adevărul nu va putea fi cunoscut în totalitate.
Pagina de start a motorului Google afișează un logo în care silueta lui MARY ANNING - prezentată din spate și purtând o pelerină verde și o pălărie - formează litera "L", iar oasele fosilizate ale unei viețuitoare preistorice alcătuiesc celelalte litere ce compun cuvântul "Google", scrie Mediafax.
MARY ANNING s-a născut pe 21 mai 1799, într-un sat dintr-o regiune de coastă din Anglia, în comitatul Dorset, denumit Lyme Regis. La vârsta de 15 ani, a trăit o experiență ieșită din comun: Mary a fost singura supraviețuitoare după ce un fulger a lovit patru persoane din acel sat, inclusiv pe bona care o ținea de mână în acel moment.
Tatăl ei, tâmplar, își completa veniturile lunare vânzând turiștilor diverse fosile. Atunci când el a murit de tuberculoză, în 1810, familia sa a rămas fără bani. MARY ANNING și fratele ei Joseph au început să caute fosile în fiecare zi, iar aceasta a devenit ocupația lor principală. Era o muncă grea, mai ales iarna, dar și periculoasă, iar Mary a fost aproape de a-și pierde viața în 1833, în timpul unei alunecări de teren.
Colecționarea de fosile era în mare vogă la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, mai întâi ca o pasiune, așa cum era colecționarea de timbre, dar apoi această activitate s-a transformat progresiv într-o veritabilă știință, pe măsură ce oamenii au devenit tot mai conștienți de importanța fosilelor în geologie și în biologie. MARY ANNING a început această profesie dintr-un motiv pur comercial, însă comunitatea științifică a devenit foarte repede principala ei sursă de clienți.