Alimentația este esențială pentru picioare frumoase și sănătoase, fără varice, venule sau dacă vrem să evităm umflarea lor.
Medicii ne spun că, la fel de importantă, pentru picioarele noastre este și mișcarea!
Chiar și de sărbători, pe primul loc, trebuie să rămână fructele și legumele. Medcii ne îndrumă spre acele alimente care conțin flavonoide, compuși cu efect antioxidant.
Flavonoidele se regăsesc în mere, în sucul de portocale, în usturoi, pătrunjel, broccoli, sau andive. Acești compuși întăresc venele. La fel și vitamina C din fructe și legume. Puteți opta, în perioada de iarnă, pentru morcovi, varză roșie, ardei, sfeclă sau citrice.
Rezveratrolul dintr-un pahar de vin roșu este la fel de bun pentru menținerea sănătății picioarelor. Lichidele rămân obligatorii. Poate fi vorba despre apă, despre ceaiuri sau despre sucuri naturale pe care le puteți face singuri acasă. Atenția și timpul acordate sănătății sunt esențiale și de sărbători!