Când lumea se pregătea de Al Doilea Război Mondial, o fetiță de 5 ani, din Peru, uimea întreaga lume medicală. La vârsta de 5 ani, 7 luni și 17 zile, Lina Medina dădea naștere unui băiat. Mai mult, fiul său s-a născut cu o greutate normală, 2,7 kilograme.
Atunci când au văzut că burtica îi crește tot mai mult, părinții au decis să meargă cu fiica lor la spital. Bănuiau că are o tumoră. Însă, doctorii îi anunțau că fata e gravidă în luna a șaptea. Doctorul Gerardo Lozada, confruntat cu acest caz excepțional, a dus-o pe fată în capitala Lima, pentru a fi consultată și de alți specialiști.
Interesul pentru acest caz a fost uriaș. Potrivit ziarului peruan "La Cronica", grupul producătorilor de film din Statele Unite a venit imediat cu o ofertă de 5.000 de dolari, cerând drepturi exclusive de a filma minora însărcinată.O adevărată avere, cel puțin în lumea din care venea micuța, un sătuc din Anzi, lanțul muntos care străbate America de Sud.
Însă oferta ar fi fost refuzată, arată presa. Dincolo de această ofertă, lupta științifică se dădea între medicii peruani și cei din Statele Unite, unde specialiștii în medicină fierbeau de curiozitate.
Doctorul Lozada a fost cel care a înregistrat un film cu micuța gravida, destinat documentării științifice. Filmul, prezentat pe 21 aprilie 1939 în fața Academiei de Medicină din Peru, a fost pierdut ulterior de Lozada. Doctorul, călătorind spre satul fetei, a pierdut toate bagajele, inclusiv prețiosul film, în timp ce trecea un pod.
La o lună și jumătate după diagnostic, la 14 mai 1939, Lina Medina a născut prin cezariană. Operația a fost necesară deoarece pelvisul fetei era mic. Copilul, un băiat de 2,7 kg, a primit numele Gerardo, în semn de recunoștință pentru medicul Gerardo Lozada, cel care a și operat-o pe fată, alături de un alt doctor.
Cazul a fost prezentat pe larg în revista "La Presse Medicale", unde se dădeau și alte câteva detalii, inclusiv că fata a avut pentru prima dată ciclu la vârsta de opt luni! Același articol arăta că fetei i se dezvoltaseră prematur sânii, aceștia devenind proeminenți încă de la vârsta de 4 ani. Când doctorii au operat-o, au observat și că organele sexuale erau dezvoltate.
Gerardo a crescut crezând că Lina este sora sa. A aflat adevărul la vârsta de 10 ani. A crescut fără a avea probleme de sănătate, dar a murit la numai 40 de ani, din cauza unei boli a maduvei.
Lina Median nu a dezvăluit identitate tatălui copilului. A refuzat toate contactele cu presa, chiar și atunci când tatăl ei a fost reținut deoarece era suspectat de incest. Părintele a fost eliberat, din lipsă de probe.
Potrivit unui articol din 1955, "au existat mărturii că, la unele ceremonii ale indienilor din Anzi, se ajungea la orgii, iar violul nu era ceva neobișnuit".
Dr Lozada a sprijinit-o pe Lina cu bani, pentru a merge la școală. Apoi, a angajat-o ca secretară. Lina Medina s-a căsătorit și, în 1972, la vârsta de 39 de ani, a dat naștere unui alt copil. Din 2002, familia locuiește într-un cartier din Lima, cunoscut ca "Micul Chicago". Cotidianul britanic The Telegraph a vizitat zona în care locuiește Lina Medina în 2002. La 68 de ani, femeia și soțul ei stăteau într-o casă care stătea să cadă, așteptând ajutor de la guvernul peruan.
În urma publicării cărții "Mamă la 5 ani", semnată de Jose Sandoval, se pare că femeia a primit ajutorul cerut. "Guvernul i-a condamnat să trăiască în sărăcie. În orice altă țară, ar fi fost puși tratați special", a declarat cu indignare Sandoval.