Ministerul Afacerilor Externe a lansat o atenționare pentru românii care au de gând să călătorească peste granițe în perioada următoare. Avertizarea vine în contextul în care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că problema răspândirii internaționale a polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) constituie un risc și o Urgență de Sănătate Publică de Importanță Internațională (USPII).
OMS a emis o recomandare de vaccinare, cel puțin pentru următoarele 12 luni, cu o doză de vaccin polio inactiv (VPI) a tuturor persoanelor care călătoresc pe termen scurt sau lung în Afganistan, Camerun, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Nigeria, Pakistan, Somalia, Siria și Ucraina.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze asupra atenționărilor emise de instituțiile medicale autorizate din statele menționate, referitor la această problematică.
Vaccinarea se va face cu patru săptămâni înaintea călătoriei sau pentru cazuri de urgență chiar înaintea plecării. Vaccinarea va fi consemnată pe un format tip al OMS „Certificat de vaccinare sau profilaxie” (carnetul galben), specificat în Anexa nr. 6 a Regulamentului Sanitar Internațional 2005, care poate fi accesat la adresa dedicată de Internet http://www.who.int/ihr/ports_airports/icvp/en. Acest carnet va însoți documentele de călătorie, se precizează într-un comunicat al MAE remis Realitatea.NET.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații, recomandări de călătorie și posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situații speciale, precum și serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”.