Actual· 3 min citire

MAE: Condițiile de intrare în Elveția și Liechtenstein, REVIZUITE. Ce trebuie să știe ROMÂNII care vor să tranziteze cele două state

17 mar. 2021, 12:14
Actualizat: 17 mar. 2021, 12:14
Coronavirus

Coronavirus

Articol scris de Dana Bărăgan
Sursă: Realitatea.NET

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autoritățile federale elvețiene au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Confederației Elvețiene, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică și pentru intrarea pe teritoriul Principatului Liechtenstein.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul MAE, începând din 22 martie, ora 00:00, România va fi inclusă pe lista statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic. Drept urmare, toate persoanele (cu excepția copiilor sub 12 ani) care în ultimele 10 zile anterior intrării pe teritoriul Confederației Elvețiene s-au aflat, pentru mai mult de 24 de ore, pe teritoriul unor state/regiuni cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care și România, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular de tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul elvețian. Documentul care atestă rezultatul testării trebuie să includă următoarele informații: numele, prenumele și data nașterii persoanei testate; data și ora prelevării testului; tipul testului și rezultatul testării.

Suplimentar măsurii prezentării unui test negativ SARS-CoV-2, persoanele care sosesc în Confederația Elvețiană dintr-un alt stat/regiune cu grad ridicat de risc epidemiologic, printre care și România, vor efectua o perioadă de carantină de 10 zile.

Persoanele supuse măsurii de carantină obligatorie trebuie să se înregistreze la autoritățile cantonale din localitatea de destinație în termen de maximum 48 de ore de la sosire.

Măsura carantinei poate fi redusă, cu aprobarea autorităților cantonale competente, dacă persoanele supuse acestei măsuri efectuează, în cea de-a 7-a zi de carantină, un test pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (de tip antigen rapid sau PCR), pe cheltuială proprie, iar rezultatul acestuia este negativ, mai arată sursa citată, care susține, de asemenea, că măsurile se aplică indiferent de mijlocul de transport folosit pentru călătoria în Confederația Elvețiană.

Sunt exceptate de la măsura prezentării unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 și de la efectuarea măsurii de carantină următoarele categorii:

Informații suplimentare cu privire la noile măsuri și actualizări ale listei statelor/regiunilor cu grad ridicat de risc epidemiologic sunt disponibile la următoarea pagină de internet: https://www.bag.admin.ch/bag/en/home/krankheiten/ausbrueche-epidemien-pandemien/aktuelle-ausbrueche-epidemien/novel-cov/empfehlungen-fuer-reisende/quarantaene-einreisende.html

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual