Constructorul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a inaugurat luni, în apropiere de Oran, uzina sa din Algeria unde va produce o versiune a Dacia Logan denumită 'Renault Symbol', transmite AFP.
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, și ministrul francez al Economiei, Emmanuel Macron, au participat la ceremonia de inaugurare organizată la Oued Tlelat, alături de premierul algerian Abdelmalek Sellal și mai mulți membri ai guvernului său, potrivit Agerpres.
În virtutea unui acord semnat în luna decembrie 2012 între Renault, Société Nationale de Véhicules Industriels (SNVI) și Fonds National d'Investissement (FNI), statul algerian va deține 51% din acțiunile uzinei, iar grupul francez va deține restul de 49%.
Uzina va crea 350 de locuri de muncă directe, ceea ce îi va permite să aibă o capacitate de asamblare de 25.000 de vehicule pe an în prima fază a proiectului. În cea de a doua fază, capacitatea de producție ar urma să ajungă la 75.000 de vehicule pe an, iar uzina va asambla și utilitare. Potrivit surselor algeriene, investiția inițială de 50 de milioane de euro în această uzină ar urma să crească în timp până la 800 milioane de euro.
Obiectivul uzinei de la Oued Tlelat este să ajungă la mărimea uzinei Renault de la Tanger, în Marocul vecin, care în 2013 a produs 100.000 de vehicule, dintre care 90% destinate exportului. De pe liniile de asamblare ale uzinei din Maroc ies modelele Dacia Lodgy, Dokker și Sandero.
Algeria este a doua mare piață auto din Africa cu peste 400.000 de vehicule importate în fiecare an. În prezent însă piața algeriană înregistrează o scădere de aproximativ 20%, în primele nouă luni ale acestui an fiind importate doar 324.000 de vehicule în valoare de 4,14 miliarde de dolari, față de 439.000 de vehicule în valoare de 5,42 miliarde de dolari în perioada similară a anului trecut.
Grupul Renault trece printr-un proces de extindere rapidă pe alte continente. În luna mai, Renault a demarat procedurile pentru asamblarea berlinei Fluence în Malaisie, iar în luna aprilie a prezentat un plan de investiții în valoare de 162 de milioane de euro pentru a produce două noi vehicule la uzina sa de la Curitiba (Brazilia). Anterior, în luna decembrie 2013, Carlos Ghosn a semnat un acord pentru înființarea unei societăți mixte în China, împreună cu constructorul local Dongfeng. Viitoarea uzină de la Wuhan ar urma să demareze producția în 2016, iar primele modele vor fi de tip SUV. Renault, singurul mare producător auto mondial care nu are încă o uzină în China, vrea să vândă 600.000 de vehicule pe an în cea mai mare piață auto din lume.
Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.