Liderul nord-coreean Kim Jong-un a sfidat din nou comunitatea internațională, îndemnându-și cercetătorii să lanseze alți sateliți.
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a sfidat din nou comunitatea internațională, îndemnându-și cercetătorii să lanseze alți sateliți, la o săptămână după tirul unei rachete cu rază lungă de acțiune, condamnat în întreaga lume, relatează Mediafax.
În cursul unui banchet organizat pentru a-i felicita pe cercetătorii, tehnicienii și reprezentanții programului spațial nord-coreean pentru tirul de pe 7 februarie, Kim Jog-un a declarat că această misiune a avut loc "într-o perioadă complexă, în care forțe ostile sunt mai angajate ca niciodată să stranguleze" Coreea de Nord, scrie luni agenția KCNA.
La o lună după efectuarea celui de-al patrulea test nuclear, condamnat unanim de către comunitatea internațională, Phenianul și-a atras din nou furia capitalelor străine, din cauza lansării satelitului Kwangmyongsong-4.
Acest tir este considerat un test deghizat de rachetă balistică, o încălcare a numeroase rezoluții ONU.