LEO IORGA, fostul solist al trupei COMPACT, operat pentru extirparea unei tumori cerebrale

LEO IORGA, fostul solist al trupei COMPACT, operat pentru extirparea unei tumori cerebrale
Solistul rock Leo Iorga a declarat că a aflat săptămâna trecută că trebuie să suporte o intervenție chirurgicală de urgență, pentru extirparea unei tumori cerebrale, precizând că înainte de Paști a avut o criză mare de convulsii și a urmat un tratament care "l-a anchilozat".
Leo Iorga va fi operat pe 9 mai la Spitalul Monza - Brain Institute din București. "Săptămâna trecută am aflat că trebuie să fac această intervenție chirurgicală de urgență. Am urmat un traseu și pentru că asupra metastazelor mele cerebrale a fost intervenit din septembrie, una dintre ele a dispărut complet. Dar înainte de Paști am avut o criză mai mare de convulsii, ca un fel de convulsii epileptice. Tratamentul respectivelor crize m-a anchilozat, adică nici nu mai pot să mă țin pe picioare, și atunci m-am întors la suita de medici (...) Radiologic nu se mai poate intra acum pentru că formațiunea rămasă acolo a fost foarte expusă radiologic (...) Și atunci singura soluție viabilă, preferabilă, a fost intervenție chirurgicală directă, însă la foarte multe spitale de stat mi s-a spus că riscurile sunt de paralizie totală sau parțială și singurul loc unde l-am găsit pe doctorul Sergiu Stoica a fost la spitalul privat Monza", a declarat Leo Iorga, duminică.
Leo Iorga a precizat că le mulțumește tuturor celor care îi sunt alături: fani, prieteni, staff și persoane care donează pentru susținerea financiară a operației.
Muzicianul Adrian Ordean a scris pe contul său de pe platforma de socializare Facebook că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenție chirurgicală. În acest sens, pe Facebook a fost creată pagina "Alături de Leo Iorga", pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga.
"Eu nu am cerut niciun ban de la nimeni. Colegii mei, Holograf, Gyuri Pascu, Mircea Baniciu, Voltaj, toată lumea, normal că au share-uit anunțul, pentru că la noi, chiar dacă este concurență în muzică, există o solidaritate. Chiar m-a mișcat gestul lor. Fiecare contribuie cu cât poate. Nimeni nu pune pistolul la tâmplă nimănui (...) Fiind vorba de o clinică privată există un tarif. Și s-au oferit să ne ajute mai mulți și atunci, rezultatele astea, fiind și perioadă de 1 mai, nu le voi vedea decât la începutul săptămânii care vine, pentru că operația trebuie făcută urgent. Altfel, poate puteam să o fac și eu ca alții în străinătate, cu bani de la stat, 50.000 de euro sau 150.000 de euro, nu era vorba de 8.000 de euro. Nu câștigă un artist în România 8.000 de euro pe un spectacol, cum speculează unii care habar nu au cu ce se mănâncă această industrie", a mai spus Leo Iorga.
De asemenea, Leo Iorga a declarat pentru MEDIAFAX că a aflat prin intermediul unei televiziuni că Fundația Creștină "George Becali" ar fi intresată să susțină financiar intervenția chirurgicală a artistului. Leo Iorga a precizat că a fost contactat în acest sens de reprezentanți ai televiziunii respective, însă nu a fost contactat direct de reprezentanții Fundației.
Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România, s-a născut la Arad, în 1964. A început să cânte la 14 ani ca toboșar (1978) în trupa liceului "Ioan Slavici" (1980-1982). A cântat la trupa Hidro Grup 8 ca toboșar și solist. Până în 1985 a colaborat cu grupul Pacific, iar din 1985 până în 1987 a cântat cu grupul Sui Generis din Arad. În 1988 a devenit lider vocal al grupului Cargo, lansând hiturile "Brigadierii", "Povestiri din gară" și "Erata".
Din toamna lui 1988 până în 1996 a fost lider vocal al grupului Compact, care îi avea la momentul respectiv în componență și pe Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia și Lelut Vasilescu. În această formulă, Compact a lansat hiturile "Singur în noapte", "Mă voi întoarce", "Să te gândești la mine", "Toamna în sufletul meu", "Trenul pierdut", "Ploaia" și "Cine ești tu oare?".
Cu Leo Iorga solist vocal trupa Compact a cântat la festivalul "Mitt Ein Ander" la Berlin, în 1989, și a avut trei turnee în Republica Moldova (în 1988, 1990, 1992). În 1990, formația a participat la turneul "British Rock for Romania", alături de trupele Crazy Head, Jesus Jones, Skin Games. În 1991, Compact cu Leo Iorga au cântat la Festivalul Mamaia.
În 1992, formația a participat la festivalul "Rock '92", alături de două nume celebre ale rockului mondial: Uriah Heep și Ian Gillan Band. Iar în 1993, trupa a susținut două concerte (la Brașov și Sofia) alături de trupa Nazareth.
În 1994, formația Compact a cântat la "Skip Rock Festival" alături de celebrul grup Jethro Tull, iar în 1993, 1994 și 1995 a participat la turneul Marlboro Music împreună cu Holograf, Iris și Direcția 5.
Din 1997 până în anul 2001, Leo Iorga a cântat alături de Andrian Ordean, George Patranoiu, Mario Ticlea, Bobiță Stoica, Anca Neacșu, Irina Nicolae, Paul "Pampon" Neascu, Cătălin "Bibanu" Dalvarea, Andi Savastre în formația Schimbul 3.
Din 2003 până în octombrie 2012 a cântat acompaniat de grupul Pacifica (Teo Boar, Vlady Cnejevici, Cristi Iorga, Marian "Lacke" Mihăilescu). Din toamna anului 2012, Leo Iorga a cânta cu trupa "Leo Iorga & Ordean", alături de Adrian Ordean, Cristi Iorga, Dan Stesco "Polymoog", Alex Ardelean, Marian "Lacke" Mihailescu.
În decembrie 2012 a avut loc "botezul" trupei, care de atunci se numește PACT by Leo Iorga & Adi Ordean. În februarie 2013, Dan Stesco "Polymoog" s-a retras din trupă, însă formația a continuat să susțină numeroase concerte în țară pe parcursul anului 2013.
La începutul anului 2014, Cătalin "Bibanu" Dalvarea l-a înlocuit la tobe pe Cristi Iorga, care a plecat din țară.
În aprilie 2014, trupa PACT a lansat albumul "Numărul Unu".
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























