Secretarul interimar al Apărării din SUA, Patrick Shanahan, a prezentat un plan care prevede trimiterea a 120.000 de militari americani în Orientul Mijlociu în cazul amplificării tensiunilor cu Iranul, afirmă surse citate de cotidianul The New York Times.
În cursul unei reuniuni desfășurate la Casa Albă, Patrick Shanahan a prezentat un plan operațional care prevede trimiterea a 120.000 de militari în Orientul Mijlociu pentru situația în care Iranul ar ataca obiective americane sau ar accelera activitățile nucleare. Planul a fost revizuit la cererea unor membri radicali ai Administrației Donald Trump, în principal la insistențele lui John Bolton, consilierul prezidențial pentru Siguranță Națională.
Pe fondul tensiunilor, Germania, Franța și Marea Britanie au semnalat dorința de menținere a Acordului nuclear cu Iranul, contestat puternic de președintele SUA, Donald Trump, informează mediafax.ro.
"În Europa, noi considerăm acest Acord necesar pentru a avea securitate", a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe, citat de publicația Die Welt. Statele Unite și Iranul ar putea fi atrase "accidental" într-un conflict, în contextul tensiunilor din regiunea Golfului Persic, a avertizat Guvernul Marii Britanii. Arabia Saudită, principalul inamic al Iranului, susține că două petroliere au fost vizate de acte de sabotaj în largul Emiratelor Arabe Unite. Incidentul s-a produs exact după ce Statele Unite avertizaseră că "Iranul sau grupuri intermediare" ar putea perturba traficul maritim în Golful Persic după impunerea de noi sancțiuni americane în contexul retragerii Washingtonului din Acordul atomic internațional. "Suntem foarte îngrijorați în legătură cu riscul unui conflict care ar putea izbucni accidental printr-o escaladare neintenționată care se încheie printr-un conflict", a declarat luni Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, citat de agenția Associated Press. "Avem nevoie de o perioadă de calm pentru a ne asigura că toată lumea înțelege ce gândește cealaltă parte", a subliniat Jeremy Hunt, precizând că le va împărtăși aceste preocupări partenerilor europeni și secretarului de Stat american, Mike Pompeo.
Actele de sabotaj din zona Golfului Persic au rolul de a conduce la izbucnirea unui conflict militar, a acuzat marți ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif. Atacurile care au vizat petroliere în largul coastelor Arabiei Saudite au rolul declanșării unui conflict, a afirmat Mohammad Javad Zarif. Ministrul iranian de Externe se află la New Delhi, unde a discutat inclusiv despre "activitățile suspecte și despre actele de sabotaj din regiune".
Administrația islamistă de la Teheran a refuzat, vineri, orice dialog cu Statele Unite, iar un cleric iranian a amenințat că un portavion american ar putea fi atacat, în contextul amplificării tensiunilor bilaterale.
Pe fondul tensiunilor generate de sancțiunile impuse de SUA după retragerea din Acordul atomic iranian, președintele SUA, Donald Trump, s-a arătat deschis negocierilor cu regimul de la Teheran. "Ceea ce aș vrea să văd din partea Iranului ar fi să mă sune", a declarat liderul de la Casa Albă. La rândul său, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a avertizat că Statele Unite vor reacționa "rapid și decisiv" în cazul unui atac iranian. "Regimul de la Teheran trebuie să înțeleagă că atacurile comise de ei sau de intermediari împotriva intereselor americane ori a cetățenilor americani vor atrage o ripostă rapidă și decisivă din partea SUA", a declarat Pompeo.
În contextul tensiunilor cu Iranul, Statele Unite au trimis deja bombardiere B-52 la Baza aeriană Al Udeid din Qatar, iar portavionul USS Abraham Lincoln și grupul naval aferent se deplasează spre Golful Persic.