Accizele au fost calculate printr-o metodă artificială de Guvernul Ponta și la un curs stabilit arbitrar. Ce se va întâmpla din 2016?
Ministerul Finanțelor încă nu a anunțat oficial care va fi în 2016 cursul de schimb pentru calculul accizelor, dar legislația în vigoare arată că acest curs va fi egal cu cel aplicat în 2015, respectiv de 4,7380 lei/euro.
În principiu, cursul pentru 2016 ar trebui să fie calculat prin adăugarea creșterii medii a prețurilor (inflația) la cursul din 2015.
Dar inflația a fost negativă (-1,5%) în perioada de referință, astfel că - potrivit Codului Fiscal - cursul va rămâne neschimbat.
„Noul Cod fiscal a stabilit deja nivelul accizei, păstrând aceleași valori exprimate în lei. Nu considerăm că se va reduce cursul de schimb pentru calculul accizei, fiind deja o lege adoptată și profund discutată în Parlament", a declarat consultantul fiscal Adrian Bența.
El a reamintit că „până pe data de 20 octombrie a fiecărui an trebuia publicat pe siteul Ministerului Finanțelor Publice nivelul actualizat al accizelor, influențat de rata inflației. Dacă ne raportăm numai la aceste prevederi, într-adevăr nu cunoaștem cursul de schimb al accizelor de la anul chiar dacă avem o rată negativă a inflației", potrivit Adevarul.ro.