Coronavirus - România: 19257 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Ce jocuri suspecte se fac la Bruxelles înainte de decizia cu privire la Kovesi

Thursday, 07 March 2019, 11:10 Sursă: REALITATEA.NET

Președintele Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), socialistul britanic Claude Moraes, i-a cerut din nou lui Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, ca el să fie desemnat drept lider al negocierilor cu reprezentanții Consiliului UE, în cazul numirii șefului Parchetului European.

Mesajul vine în contextul în care șefa Comisiei pentru Control Bugetar (CONT), Ingeborg Grassle (PPE), creștin-democrată din Germania, și-a anunțat și ea intenția de a participa la aceste negocieri, ca o echipă, din partea Parlamentului European.

UPDATE 12,30. Parlamentul European a decis joi echipa de negociere. Socialistul Claude Moraes, președintele comisiei LIBE, Ingeborg Grassle (PPE), șefa comisiei CONT, și Judith Sargentini de la Verzi, vice al comisiei CONT, fac parte din echipa de negociere a Parlamentului European cu Consiliul UE pentru desemnarea procurorului șef, funcție vizată de Laura Codruța Kovesi.

În scrisoarea trimisă pe 6 martie de Moraes, acesta arată că autoritatea în cazul operaționalizării Parchetului European (EPPO) este în competența clară a LIBE, informează Ziare.com.

Scrisoarea a fost trimisă și Ceciliei Wikstrom, șefa Conferinței Președinților, și șefei Comisiei CONT, Ingeborg Grassle.

Este pentru a doua oară când Moraes i-a scris lui Tajani. În primul mesaj, el a cerut să fie singurul reprezentant al Parlamentului European la negocierile cu Consiliul pentru importantă funcție.

Grassle contraatacă: și șefa Comisiei CONT, Ingeborg Grassle, le-a transmis, tot pe 6 martie, un mesaj lui Tajani, Moraes și Wikstrom în care cere să fie parte la aceste negocieri.

Capcană pentru Kovesi la Bruxelles. Ce a făcut șeful comisiei LIBE după întâlnirea cu Dragnea

Grassle le scrie despre "un conflict de competență între LIBE și CONT", în acest caz.

"Este clar că Comisia CONT este competentă să se ocupe de înființarea EPPO din perspectivă protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene, în același mod în care este competență pentru OLAF", scrie Grassle.

O reprezentare politică mai largă în echipă de negociere ar fi, de asemenea, benefică pentru aprobarea ulterioară de către plen a candidatului convenit în comun, conchide Grassle.

O decizie urmează să fie luată astăzi, când se va întruni Conferința președinților, care va stabili reprezentanții Parlamentului European la negocierile cu Consiliul UE.

Conferința președinților este compusă din liderii grupurilor europarlamentare plus președintele PE, italianul Antonio Tajani. Trebuie spus că liderii celor mai mari grupuri parlamentare sunt în general favorabili lui Kovesi: românul Marian-Jean Marinescu (înlocuitorul germanului Manfred Weber, PPE), germanul Udo Bullmann (S&D), britanicul Syed Kamall (ECR), belgianul Guy Verhofstadt (ALDE) și nemțoaiaă Ska Keller (Verzi).

Kovesi află astăzi dacă fi propusă pentru postul de procuror-șef al Parchetului European


Citeste totul despre:


Alte articole din: ACTUAL
Adaugă părerea ta
Alte articole din: ACTUAL