Dictatorul Kim Jong Un amenință, la o ceremonie de marcare a înființării armatei nord-coreene, la sediul Ministerului Apărării, că Phenianul nu va ezita să ”pună capăt” Coreei de Sud, în cazul unui atac, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, în contextul în care relațiile între cele două Corei se află la cel mai scăzut nivel, relatează AFP.
Coreea de Nord - dotată cu arma nucleară - a declarat anul acesta Coreea de Sud drept ”principalul său inamic”, a închis agenții dedicate reunificării și a amenințat să intre în război în cazul oricărei încălcări teritoriale.
”Dacă inamicul îndrăznește să recurgă la forță împotriva țării noastre, vom lua o decizie îndrăzneață care va schimba istoria și nu vom ezita să ne mobilizăm toate puterile (militare) pentru a-i pune capăt”, a amenințat dictatorul, citat de KCNA.
”Pacea nu este un lucru pe care-l cerșești sau pe care-l dai în schimb în negocieri”, a declarat el la un eveniment la sediul Ministerul Apărării de marcarea a înființării armatei nord-coreene, potrivit KCNA.
Kim Jong Un amenința luna trecută că, în cazul unei provocări, armata sa va ”aneantiza” inamicul - Coreea de Sud și aliatul acesteia Statele Unite.
Imagini publicate de KCNA îl prezintă pe Kim Jong Un ținând-o de mână pe fiica sa, Ju Ae care, potrivit unor analiști, este formată să-i succeadă.
Tatăl și fiica apar de asemena în imagini în care sunt aclamți de militari în uniformă și pozând cu comandanții armatei.
”Decizia de defini marionetele (sud-)coreene drept principala națiune ostilă și inamicul imuabil” și de a le ”ocupa și distruge teritoriul în cazul unei situații de urgență este în interesul securității eterne a țării noastre”, a subliniat Kim Jong Un, potrivit KCNA.
Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol avertiza săptămîna trecută că Guvernul nord-coreean ”irațional” este susceptibil de muliple provocări - atacuri cibernetice și intruziuni cu drone înaintea alegerilor sud-coreene prevăzute în aprilie.
În ianuarie, ministrul sud-coreean al Apărării avertiza că Nordul riscă sfârșitul regimului în cazul în care ar intra în război.
Parlamentul nord-coreean a abolit miercuri prin vot legile cooperării economice cu Sudul, potrivit KCNA.
Kim Jong un a intensificat testele de armament, prin lansarea în acest an a unei serii de rachete de crozieră.