Google îl omagiază pe medicul Karl Landsteiner, medicul care a descoperit grupele de sânge

Karl Landsteiner este Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1930. Medicul austrian a murit pe 26 iunie 1943 în Statele Unite ale Americii

Karl Landsteiner s-a născut la 14 iunie 1868, la Viena, capitala Imperiului Austro-Ungar. Tatăl său, Leopold Landsteiner, era ziarist, editor, precum și jurist. Când avea șase ani, micul Karl a rămas orfan de tată, iar el a fost crescut de mama sa, Fanny Hess.

În anul 1891, a obținut o diplomă de medicină la Universitatea din Viena. La universitate și-a însușit și o solidă cunoaștere a chimiei.

În 1908, Karl Landsteiner  a devenit profesor de patologie la Universitatea din Viena. În 1916, s-a căsătorit cu Helen Wlasto, care i-a dăruit un fiu. Ca urmare a Primului Război Mondial, Karl Landsteiner a părăsit Austria pentru a se stabili în Țările de Jos. În 1922, se alătură Institutului Rockfeller (Rockefeller Institute for Medical Research) de la New York, unde rămâne chiar și după pensionarea survenită în 1939.

Karl Landsteiner a descoperit sistemul modern de clasificare a grupelor sanguine

Lui Karl Landsteiner i se datorează dezvoltarea, în 1909, a sistemului modern de clasificare a grupelor sanguine, cât și imunochimia haptenelor. În 1940, în colaborare cu Alexander Wiener, a identificat factorul Rh (factorul Rhesus), responsabil al bolii hemolitice a nou-născuților.

În anul 1930, i s-a decernat Premiul Nobel pentru Medicină, pentru lucrările sale asupra grupelor sanguine.

În perioada petrecută în Statele Unite ale Americii, Karl Landsteiner a devenit cetățean american. A murit în urma unui atac cerebral, în timp ce lucra în laboratorul său, la 26 iunie 1943

Karl Landsteiner a devenit membru străin al Royal Society, la 29 martie 1941.

Ziua Internațională a Donării de Sânge

Data de 14 iunie, ziua de naștere a lui Karl Landsteiner, a fost aleasă pentru celebrarea Zilei Internaționale a Donării de Sânge. Se estimează că descoperirea lui Karl Landsteiner a salvat peste un miliard de vieți omenești.

Ultima bancnotă austriacă cu valoarea nominală de 1.000 de șilingi, (1997), desenată de Robert Kalina, înainte de intrarea monedei euro în circuitul economic, îl reprezintă pe Larl Landsteiner, lucrând în laboratorul său.

La începutul secolului XX, Karl Landsteiner a descoperit o metodă de clasificare a sângelui uman cu consecințe de anvergură asupra medicinei și chirurgiei, ca și în domeniul medicinei legale. În plus, Landsteiner avea să aducă și alte contribuții-cheie la domeniul imunologiei care se prefigura la acea dată.

Karl Landsteiner s-a implicat în izolarea virusului care provoca poliomielita

Karl Landsteiner s-a implicat în izolarea virusului care provoca poliomielita și a arătat cum ar trebui să fie studiat sifilisul pe animale. De asemenea, a explicat reacția antigen-anticorp și reacțiile alergice. Spre sfârșitul vieții, el a descoperit factorul Rh în sânge, iar analizele efectuate ulterior au salvat viețile multor copii afectați de boala Rhesus.

Dacă luăm în considerare o serie de inovații recente conjugate cu munca lui, cum ar fi vaccinul antipoliomielitic sau transplantul de organe, realizările lui Landsteiner ne apar ca niște arhetipuri ale progresului în fiziologie și medicină. Ele reprezintă puncte nodale, din care evoluează noi căi și uneori se creează noi necesități.

Născut pe 14 iunie 1868 la Baden bei Wien, o suburbie a Vienei, Karl Landsteiner a fost fiul lui Leopold Landsteiner, un bine cunoscut ziarist și editor austriac, și al lui Fanny Hess. S-a înscris la Universitatea din Viena în 1885 și a obținut diploma de medic în 1891. Cariera lui medicală a fost marcată de marea sa pasiune pentru domeniul în spectaculoasă dezvoltare al chimiei, în care a și făcut studii postuniversitare.

După studiile de la Universitatea din Wurzburg, sub îndrumarea celebrului chimist Emil Fischer, Landsteiner a continuat să învețe în Germania chimia benzenului, apoi și-a aprofundat cunoștințele de chimie organică în Elveția. Ulterior s-a întors în Austria și a lucrat în departamentul de igienă al Universității din Viena. În 1897, a devenit asistentul directorului Institutului Anatomo-Patologic al Universității. În următorul deceniu, a dobândit vaste cunoștințe despre boală, moarte și anatomia umană. El a efectuat 3639 examinări post-mortem.

Dubla sa specializare, în medicină și chimie, i-a permis lui Landsteiner să studieze îndeaproape compoziția sângelui. În 1895, Jules Bordet descoperise tendința sângelui provenit de la diverse specii de a forma cheaguri atunci când era amestecat. Landsteiner a remarcat și el aceeași „aglutinare" atunci când se combina sângele de la diferiți oameni. Această informație apăruse într-o notă de subsol a unui articol publicat în 1900, dar importanța acesteia nu i-a scăpat lui Landsteiner.

Karl Landsteiner a descoperit că sângele uman se poate clasifica în trei grupe

În anul următor, Karl Landsteiner descoperea că sângele uman se poate clasifica în trei grupe, fiecare conținând o aglutinină specială, grupe pe care le-a denumit A, B și C. (C avea să fie redenumită 0, iar o a patra grupă, AB, urma să fie descoperită ulterior.)

Sângele oricărui om aparține uneia dintre aceste grupe; pe de altă parte, se poate demonstra că grupele apar în proporții precise la diferite populații. În același timp, s-a demonstrat că aglutinarea nu se datorează vreunei boli, ci reprezintă o reacție chimică obișnuită.

Primele transfuzii de sânge

Semnificația descoperirii lui Karl Landsteinera fost recunoscută peste câțiva ani. În 1907 se efectuau primele transfuzii de sânge și, împreună cu noile tehnici de anestezie, acestea făceau posibile noi intervenții chirurgicale.

Trebuie făcută precizarea că relația dintre specificitatea sângelui uman și procedurile invazive rămâne foarte puternică. Descoperirea de către Jean Dausset a „complexului histo-compatibilității", la mijlocul secolului XX, a ascuțit bisturiele chirurgilor: ea a deschis calea către transplantul de organe.

Atunci când a descoperit pentru prima oară grupele de sânge, Landsteiner nu bănuia existența unei componente moștenite. Dar legile eredității mendeliene, care au fost redescoperite la începutul secolului XX, aveau să se aplice curând și grupelor de sânge.

Aceasta a dus în cele din urmă la genetica serologică, ce a furnizat tribunalelor, dar și mamelor necăsătorite și presupușilor tați, o metodă științifică credibilă de stabilire a paternității. Recunoscând individualitatea sângelui uman, Landsteiner avea să lanseze și ideea de „amprentă serologică", iar în 1902 ținea o prelegere pe această temă la Institutul de Medicină Legală din Viena.

Cariera ulterioară a lui Landsteiner avea să fie prodigioasă. Prin 1905, el inventa o metodă de infectare a maimuțelor cu sifilis, făcând posibile experimentele menite să contribuie la eradicarea acestei boli. Landsteiner a descoperit curând mecanismul proaspăt inventatului test Wassermann, folosit pentru detectarea sifilisului. Datorită demonstrației lui că un extract de inimă de animal poate înlocui antigenul extras în prealabil de la oameni, testul a început să fie folosit pe o scară mult mai largă.

Între 1908, când devine patolog-șef la Universitatea din Viena, și sfârșitul primului război mondial, Landsteiner efectuează o serie de cercetări asupra poliomielitei. Injectând diverse animale cu o substanță derivată din creier și din coloana vertebrală a unei tinere victime a acestei boli, el a demonstrat că și maimuțele pot prezenta simptomele bolii. În 1912, Landsteiner a formulat concluzia corectă: agentul care cauzează boala este un virus. Dar un vaccin eficient avea să fie creat abia peste patru decenii.

În anii '20, interesul lui Karl Landsteiner s-a îndreptat către imunologie. În timpul recesiunii economice postbelice din Viena, el s-a mutat pentru trei ani în Olanda și a lucrat la reacția antigen-anticorp. A efectuat impresionante experimente asupra alergiei, aplicând la animale agenții care provoacă dermatitele de contact la oameni, cu același rezultat iritant -, ceea ce i-a întărit convingerea că este vorba de o reacție la un anticorp.

Încă mai important, în 1921, Karl Landsteiner și colegii săi au demonstrat existența unor mici molecule care aveau să fie denumite „haptene" - importante componente pentru sinteza anticorpilor în organism. Acesta a fost primul pas major în lungul proces de înțelegere a sistemului imunitar uman.

În 1922, la invitația Institutului Rockefeller, Karl Landsteiner s-a dus în Statele Unite, unde s-a și stabilit. A publicat acolo Specificitatea reacțiilor serologice, text medical clasic apărut inițial în Germania în 1936, cu trei ani înainte de a se pensiona oficial.

Factorul Rh

Totuși, Karl Landsteiner a continuat să lucreze, iar în 1940 a demonstrat existența unui factor Rh în sânge, pe care l-a asociat cu deteriorările cerebrale sau chiar cu mortalitatea infantilă. Anticorpii apar în sângele unei mame cu Rh negativ ca reacție la Rh-ul pozitiv al fătului. In utero, anticorpii mamei distrug celulele sanguine ale fătului, adesea cu consecințe catastrofale. Cu ajutorul transfuziilor poate fi tratată incompatibilitatea Rh.

Karl Landsteiner a primit în 1930 Premiul Nobel pentru descoperirea grupelor sanguine. El nu a apreciat niciodată faima sa în continuă creștere, așa cum nu s-a acomodat niciodată cu viața la New York. S-a căsătorit cu Helene Wlasto în 1916, și din mariajul lor a rezultat un copil, Ernst Karl. Deși se spunea că are o fire mai degrabă timidă, Landsteiner a fost ales în 1929 președintele Societății Americane de Imunologie.

Evreu convertit în copilărie la catolicism, spre sfârșitul vieții a ajuns obsedat de teama de Germania nazistă. Împreună cu soția și cu fiul său, care devenise și el doctor, Karl Landsteiner și-a sărbătorit a 75-a aniversare pe 14 iunie 1943. A murit la scurt timp după aceea, pe 26 iunie, la două zile după un atac de cord suferit în timp ce lucra în laborator.

Sursa: sanatatea.com