Actual· 2 min citire

Kamara nu renunță: "Morar și Buzdugan să ia o pauză! Sunt obosiți!"

Kamara nu renunță: "Morar și Buzdugan să ia o pauză! Sunt obosiți!"

Kamara nu renunță: "Morar și Buzdugan să ia o pauză! Sunt obosiți!"

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 iun. 2016, 12:24

Amendați de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu suma de 10.000 de lei, realizatorii matinalului de la Radio ZU urmează să fie sancționați și de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), amenda maximă fiind de 200.000 de lei. Kamara solicită însă înlocuirea celor doi de la matinal.

Artistul își dorește ca și reprezentanții trustului Intact să reacționeze și să ia măsuri în privința realizatorilor.

„Nu am nimic cu trustul Intact, doar că cei doi le-au adus și lor prejudicii de imagine. Corect ar fi să li se dea o pauză mai lungă, tot s-au plâns că sunt obosiți și din cauza asta au gafat. Sunt sigur că sunt realizatori care i-ar putea înlocui cu succes.

În Franța, de exemplu, în urma unei gafe asemănătoare făcute de un blogger, acesta a primit două luni de închisoare. Eu nu vreau să merg până acolo, dar pentru ce au făcut pot lua o pauză binemeritată. Deocamdată, cei de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării i-au amendat cu 10.000 de lei, urmează ca și Consiliul Național al Audiovizualului să se pronunțe. Inițial am crezut că CNA i-a sancționat, dar CNCD a dat amenda maximă.

La CNA, cea mai mare amendă pe care cei doi ar putea să o primească este de 200.000 de lei. Oriunde în lume, cei doi erau deja istorie în audiovizual. Vreau să cred că și la noi, în România, va fi la fel”, a declarat Kamara pentru ziarulring.ro.

Răsvan Popescu, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului a declarat că deocamdată nu s-a stabilit ce măsură se va lua în cazul celor doi realizatori de la Radio ZU.

morar-buzdugan_30840500.jpg

“Iubesc România și nu pot accepta caricaturizarea ei”

Mai mult decât atât, artistul promite că acest subiect nu se va încheia aici.

„Un copil poate asimila spusele celor doi și să aibă un comportament rasist cu un coleg de altă culoare. Acesta din urmă poate deveni ținta colegilor la îndemnul celor doi oameni de radio și poate avea o copilărie nu tocmai fericită, iar într-un final să îi fie distrusă viața. Și acesta este doar un exemplu. Iubesc România și nu pot accepta caricaturizarea ei, încercarea de îndobitocire în masă propusă de Buzdugan și Morar cu ieșirile lor deplasate, intolerante și rasiste în media.

Vorbesc, înainte de toate, în calitate de om, apoi de român și abia după aceea în calitate de persoană direct jignită de cei doi. Mihai Morar ar fi spus: «Gata, eu mi-am cerut scuze! Subiectul s-a încheiat». Ei bine, dragii mei Buzdugan și Morar, voi doi doar ați început acest subiect, partea cu încheiatul nu mai este de competența voastră”, a postat Kamara pe facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News