Jumătate dintre pensionarii de asigurări sociale de stat, adică aproximativ 2,3 milioane de persoane, au pensii mai mici de 800 de lei, la sfârșitul primului trimestru fiind înregistrați 1,14 pensionari la un salariat, potrivit datele de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).
Din datele transmise de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) la Ministerul Muncii rezultă că, la sfârșitul primului trimestru, erau 5.162.421 de pensionari, în scădere cu 40.827 față de perioada similară a anului trecut și cu 21.634 față de sfârșitul lunii decembrie 2014.
"Astfel, având în vedere efectivul salariaților de 4.508.200 de persoane la 31 martie 2015, comunicat de Institutul Național de Statistică, s-au înregistrat 1,14 pensionari la un salariat. Din total, 90,74 la sută erau pensionari de asigurări sociale de stat (4.684.610 persoane) și 9,26 la sută pensionari agricultori (477.811 persoane)", arată CNPP, în situația transmisă Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).
Potrivit CNPP, la sfârșitul lunii martie, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost mai mare cu 8.462 de persoane, iar pensia medie a fost mai mare cu 41 de lei.
La sfârșitul primului trimestru, 49,71 la sută dintre pensionarii de asigurări sociale de stat aveau pensii sub 800 lei, pensia medie fiind de 886 de lei.
"Salariul minim brut pe economie era la nivelul lunii martie 2015 de 975 lei și câștigul salarial mediu brut 2.529 lei, pensia medie asigurări sociale de stat reprezentând 35,03 la sută din câștigul salarial mediu brut și 48,44 la sută din câștigul salarial mediu net (1.829 lei)", conform datelor transmise Ministerului Muncii.
Sursa: Mediafax.ro.