Actual· 3 min citire

Judecătorul Adrian Bordea este noul președinte al CSM, Gheorghe Muscalu - vicepreședinte

Judecătorul Adrian Bordea este noul președinte al CSM, Gheorghe Muscalu - vicepreședinte

Judecătorul Adrian Bordea este noul președinte al CSM, Gheorghe Muscalu - vicepreședinte

Publicat6 ian. 2014, 15:16
Actualizat6 ian. 2014, 17:47
SursăMediafax

Judecătorul Adrian Bordea a fost ales, luni, în funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cu majoritate de voturi.

Adrian Bordea, singurul candidat la funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a primit 14 voturi "pentru" și trei "împotrivă", fiind înregistrată și o abținere.

Ședința Plenului CSM continuă cu prezentarea proiectului de management de către procurorul Bogdan Gabor, care candidează la funcția de vicepreședinte al CSM. Ulterior își va prezenta proiectul de management și celălalt candidat la funcția de vicepreședinte al CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.

Plenul CSM va alege apoi, din cei doi candidați, noul vicepreședinte al CSM, funcție care a fost ocupată în 2013 de Adrian Bordea.

Cine este Adrian Bordea, noul președinte al CSM

Judecătorul Adrian Bordea și-a anunțat, luni, cadidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorii Bogdan Gabor și Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcția de vicepreședinte.

Proiectele de management ale celor trei candidați au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea ședinței Plenului Consiliului în care va fi aleasă noua conducere, după încheierea mandatelor președintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală și a vicepreședintelui, judecătorul Adrian Bordea.

Procurorul Gheorghe Muscalu a fost ales, tot luni, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce a obținut voturi zece "pentru", în defavoarea contracandidatului Bogdan Gabor.

Gheorghe Muscalu, vicepreședinte

Gheorghe Muscalu este licențiat în Drept, a absolvit Colegiul Național de Apărare și urmează studii de doctorat la Academia Națională de Informații.

Din iunie 2006, el este procuror șef al Serviciului de prevenire și combatere a infracțiunilor de terorism și a celor contra siguranței statului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Anterior, în perioada 2004 - 2005, a ocupat funcția de procuror șef al DIICOT, iar în perioada 2002-2004 a fost procuror șef al Secției de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog din aceeași Direcție.

El a ocupat și funcția de procuror șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, în perioada 1997- 2001.
Procurorul Gheorghe Muscalu deține, împreună cu soția, un teren intravilan de 2.450 de metri pătrați în Câmpina, județul Prahova, achiziționat în 1998, și o casă de locuit de 195 de metri pătrați, construită în 2001.

Muscalu mai are trei autoturisme, două dintre ele, fabricate în 1962 și 1967, nefiind funcționale.

Procurorul are două credite, de 150.000 de euro, respectiv 23.500 de euro, contractate în 2007 și 2012 și scadente în 2027 și 2017.

Potrivit declarației de avere, Gheorghe Muscalu a încasat, ca venituri salariale, 108.784 lei de la DIICOT, 1.071 de lei de la PICCJ, 42.261 lei de la CSM și 6.172 de lei de la Institutul Național al Magistraturii.
Soția acestuia a realizat venituri salariale totale de peste 100.000 de lei, 78.572 lei reprezentând indemnizație de judecător, iar 36.515 lei, drepturi restante.

În declarația de avere, Muscalu mai precizează că a mai beneficiat de o diurnă în valoare de 643,24 lei, iar fiica sa a încasat 480 de lei din alocația de stat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News