Perechea Canadei la patinaj artistic, din cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă 2018, este nevoită să își schimbe programul artistic, din cauză că acesta ar fi prea sugestiv, potrivit Independent.
O pereche de patinatori care luptă pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de Iarnă din Pyeongchang este nevoită să își schimbe programul artistic, după ce a fost considerat prea ”sugestiv” și "îndrăzneț" pentru audiențele globale.
Astfel, perechea canadiană formată din Scott Moir și Tessa Virtue a hotărât să-și modifice o schemă din timpul programului lor. Este vorba despre o ridicare în care Virtue sare pe umerii colegului ei și îi cuprinde capul cu picioarele, în timp ce își strânge mâinile în jurul gâtului. Mișcarea de dans va fi acum puțin modificată, astfel încât perechea să nu mai ajungă în poziția respectivă, așa cum au făcut tot sezonul.
Potrivit Star Toronto, "presa canadiană a fost răutăcioasă cu privire la mișcările fotografiate îndeaproape."
"Ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost că, atunci când am încetinit imaginea și ne-am uitat la video, am realizat că nu este o mișcare atât de frumoasă din punct de vedere estetic”, a declarat Moir pentru Star Toronto. "Așadar, am vrut să o schimbăm, să o facem mai bine."
"Ne-a plăcut faptul că a fost ceva diferit", a explicat Virtue, cu privire la ridicarea buclucașă. "Și asta a fost grozav pentru începutul sezonului. Dar pentru viziunea generală a programului, sperăm că această nouă poziție se va potrivi puțin mai bine."