Primul concert anunțat din seria Jazz Night Out 2016 este Anouar Brahem Quartet, un grup foarte iubit și așteptat în România.
Pe unii oameni muzica îi transformă. Pe alții, îi ajută să fie ceea ce sunt cu adevărat. Anouar Brahem compune și cântă pentru cea de-a doua categorie. O muzică personală, în care te recunoști chiar dacă piesa nu este despre tine. O muzică ce te duce în peisaje pe care nu le-ai văzut niciodată, dar pe care le simți aproape de sufletul tău.
Unul dintre cei mai proeminenți artiști ai prestigioasei ECM Records se întoarce în România cu un nou album, “Souvenance”. Maestru al unei acustici unice, numit de critici “clasic subversiv”, Anouar Brahem e întotdeauna contemporan, în ciuda faptului că performează la un instrument tradițional vechi de secole: oud-ul. Artistul este capabil să improvizeze și să creeze o muzică nouă, care reușește, totuși, să rămână ancestrală. Nostalgic și contemplativ, fiecare trip al lui Anouar Brahem e riguros și precis definit, fără să-și piardă însă niciun moment din sensibilitate și spirit. S-au lăsat purtați de muzica lui mari artiști precum John Surman, Dave Holland sau Jan Garbarek, alături de care Brahem s-a aflat pe scenă sau în studiourile de înregistrări.
Concertul Anouar Brahem Quartet -Souvenance are loc pe 12 mai, ora 20’00 la Sala Radio din București. Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.