Actual· 2 min citire

Italia introduce testele de salivă pentru elevi la redeschiderea școlilor. Cum arată cifrele pandemiei în Peninsulă

Teste saliva Italia

Teste saliva Italia

Scris de Andrei Zbîrnea Publicat: 21 apr. 2021, 22:34

Italia va redeschide școlile cu prezența copiilor în clase începând cu 26 aprilie, iar statul intenționează să introducă teste de salivă pentru elevi, a anunțat secretarul de stat pentru educație Rossano Sasso.

Testele de salivă sunt potrivite pentru copii și se pot utiliza la scară largă. Acestea pot fi integrate cu ușurință în sistemul educațional zilnic și necesită puțin efort, scriu jurnaliștii de la Agerpres.

La spitalul Maggiore din Trieste este evaluat un test de salivă care poate determina dacă o persoană este purtătoare a virusului în doar trei minute. Gradul de fiabilitate este de 98 la sută.

În Italia se efectuează actualmente circa 350.000 de teste SARS-COV-2 pe zi. De la începutul pandemiei în februarie anul trecut 3,8 milioane italieni au fost infectați, iar 117.997 și-au pierdut viața în lupta cu virusul COVID. Până acum 15 milioane de persoane au fost imunizate cu a doua doză de vaccin.

Între timp, proprietarii mai multor restaurante au protestat, luni, în vederea redeschiderii tuturor localurilor. Ei au blocat strada A1 în ambele sensuri, în apropiere de orașul Florența. Acest lucru a dus ulterior la dispute între participanții la trafic, iar doi protestatari au fost răniți.

Începând cu 26 aprilie, guvernul italian a anunțat o scădere a numărului de restricții anti-COVID. De exemplu, restaurantele situate în zone cu nivel moderat de infecție vor putea din nou să-i servească pe clienți în aer liber, cele care nu dețin astfel de spații fiind dezavantajate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News