Istoria PNL din ultimii 32 de ani - De la Radu Câmpeanu la Nicolae Ciucă

Istoria PNL din ultimii 32 de ani - De la Radu Câmpeanu la Nicolae Ciucă
PNL își alege duminică cel de-al 14-lea președinte din ultimii 32 de ani.
PNL a avut, în perioada post-decembristă, următorii președinți: Radu Câmpeanu, lider al partidului între ianuarie 1990-februarie 1993; Mircea Ionescu Quintus (februarie 1993-februarie 2001); Valeriu Stoica (februarie 2001-august 2002); Theodor Stolojan (august 2002-octombrie 2004); Călin Popescu-Tăriceanu (octombrie 2004-martie 2009); Crin Antonescu (martie 2009-iunie 2014); Klaus Iohannis (iunie 2014-decembrie 2014); Vasile Blaga și Alina Gorghiu, copreședinți între decembrie 2014 și septembrie 2016, ulterior Alina Gorghiu a deținut președinția partidului până în decembrie 2016; Raluca Turcan (președinte interimar între decembrie 2016 - iunie 2017); Ludovic Orban (iunie 2017 - septembrie 2021); Florin Cîțu (septembrie 2021- aprilie 2022).
Nicolae Ciucă a putut să-și depună candidatura la președinția partidului după ce s-a votat o derogarede la vecimea prevăzută în statutul PNL. Este a patra oară în ultimii 10 ani când PNL recurge la acest lucru. Nicolae Ciucă este membru PNL din octombrie 2020. Până la aplicarea derogării de vechime pentru șefia PNL pentru Nicolae Ciucă au mai fost cele pentru Theodor Stolojan, în 2003, a urmat apoi Klaus Iohannis, în 2013, și Florin Cîțu, ales președinte anul trecut.
Istoria PNL și congresele partidului din ultimii 32 de ani - De la Radu Câmpeanu la Nicolae Ciucă
Cel mai recent Congres al PNL s-a desfășurat la Romexpo, în ziua de 25 septembrie 2021, pentru alegerea unui nou președinte. Candidați au fost președintele în exercițiu, Ludovic Orban, și premierul Florin Cîțu, cu participarea a 5.000 de delegați din toată țara. La deschiderea lucrărilor a participat și președintele Klaus Iohannis, care a susținut un discurs. Florin Cîțu a câștigat mandatul de președinte al Partidului Național Liberal, cu 2.878 de voturi "pentru". Ludovic Orban a obținut 1.898 de voturi "pentru".
Partidul Național Liberal (PNL), reînființat după căderea regimului comunist, la 6 ianuarie 1990, sub conducerea lui Radu Câmpeanu, s-a întrunit pentru prima dată în Conferința Națională - forul statutar de conducere - la 31 martie 1990. Cu acel prilej, Radu Câmpeanu a fost ales președinte al partidului iar I.V. Săndulescu, prim-vicepreședinte, potrivit agerpres.ro.
La 25-26 februarie 1993, Conferința Națională a PNL s-a întrunit pentru a doua oară după 1989, la Brașov, și a consfințit fuziunea dintre PNL și Noul Partid Liberal (NPL). Funcția de președinte, disputată de Mircea Ionescu Quintus și Radu Câmpeanu, a fost obținută de Mircea Ionescu Quintus, în turul al doilea de scrutin. Vicepreședinți au fost aleși Radu Câmpeanu, Viorel Cataramă, Călin Popescu-Tăriceanu, Dan Amedeo Lăzărescu și Radu Boroianu.
După ce la 17 decembrie 1993, Delegația Permanentă a PNL l-a exclus pe Radu Câmpeanu din partid, aripa Câmpeanu a convocat un Congres extraordinar, la 5-6 februarie 1994, în cadrul căruia fostul lider liberal a fost desemnat președinte al aripii disidente din PNL. În aceeași zi, în paralel cu Congresul inițiat de Radu Câmpeanu, PNL-aripa Quintus s-a reunit, la Brașov, în Biroul Permanent Central al partidului, declarând nestatutar Congresul inițiat de Câmpeanu. Confruntarea dintre grupările politice conduse de Mircea Ionescu-Quintus și Radu Câmpeanu a continuat pe parcursul anilor 1994-1995 și s-a soluționat în justiție, partidul condus de Mircea Ionescu-Quintus păstrând numele de Partidul Național Liberal.
Următorul Congres ordinar al PNL, din 16-17 mai 1997, l-a reales pe Mircea Ionescu Quintus în funcția de președinte (fiind singura candidatură), a desființat funcția de secretar general și a înființat funcția de prim-vicepreședinte. În funcția de prim-vicepreședinte a fost ales Valeriu Stoica.
Validarea fuziunii prin absorbție a Partidului Alianța Civică (PAC) de către PNL a fost obiectul Congresului extraordinar al PNL organizat la 28 martie 1998.
Congresul extraordinar din 18 august 2000 a avut ca scop adoptarea strategiei electorale pentru alegerile parlamentare și prezidențiale din toamna lui 2000. Prim-vicepreședintele Valeriu Stoica a fost desemnat șef al campaniei pentru alegerile parlamentare și prezidențiale, în timp ce echipa de negociere a alianțelor - condusă de Valeriu Stoica - a fost desemnat să continue dialogul cu forțele politice, pentru a obține susținerea candidaturii lui Theodor Stolojan la funcția de președinte al României.
În zilele de 17-18 februarie 2001 s-a desfășurat Congresul ordinar al PNL, în cadrul căruia Valeriu Stoica l-a înlocuit pe Mircea Ionescu Quintus la șefia partidului. Contracandidații lui Valeriu Stoica au fost Călin Popescu-Tăriceanu și Crin Antonescu. La președinția Consiliului Național al PNL a existat un singur candidat, Theodor Stolojan, care a și fost ales în această funcție.
Fuziunea prin absorbție dintre PNL și Alianța pentru România (ApR) a făcut obiectul Congresului extraordinar din 19 ianuarie 2002. Potrivit protocolului care a fost supus aprobării la Congres, noua formațiune păstra denumirea, sigla și semnul electoral ale PNL. Fostului președinte al ApR, Teodor Meleșcanu, i-a revenit funcția de prim-vicepreședinte al PNL.
În zilele de 24-25 august 2002, forul superior de conducere al PNL s-a reunit în Congres extraordinar pentru a-și alege o nouă conducere. Cei doi candidați care și-au disputat funcția de președinte al partidului au fost Theodor Stolojan, reprezentând gruparea din jurul lui Valeriu Stoica și Ludovic Orban, susținut de gruparea lui Dinu Patriciu. Câștigătorul confruntării a fost Theodor Stolojan.
Prin Congresul extraordinar din 19 aprilie 2003 s-a consfințit fuziunea prin absorbție dintre PNL și Uniunea Forțelor de Dreapta (UFD).
Tot în 2003, în zilele de 27 și 28 septembrie, a mai avut loc un Congres extraordinar al PNL consacrat semnării fuziunii PNL cu Partidul Național Liberal-Câmpeanu și adoptării protocolului politic privind alianța PNL-PD. În cadrul Congresului, Theodor Stolojan a declarat, în sprijinul noii alianțe dintre PNL și PD, că "acest proiect răspunde intereselor tuturor românilor nemulțumiți și dezamăgiți de corupția din România și dă o speranță că există o forță politică capabilă să soluționeze lucrurile".
În zilele de 4 și 5 februarie 2005, s-a desfășurat primul Congres al PNL de când acest partid făcea parte din Alianța D.A. Contextul desfășurării Congresului era legat de necesitatea alegerii președintelui partidului, în situația în care din 2 octombrie 2004, președintele PNL, Theodor Stolojan, și-a anunțat retragerea din viața politică. Singurul candidat pentru funcția de președinte al PNL a fost Călin Popescu-Tăriceanu, care a și fost ales în fruntea partidului.
La Congresul extraordinar din perioada 12-13 ianuarie 2007, Călin Popescu-Tăriceanu a fost reales președinte al PNL, pentru un nou mandat de doi ani.
În 18 aprilie 2008, aproximativ 400 de delegați prezenți la lucrările Congresului PNL au validat protocolul de fuziune între Partidul Național Liberal și Acțiunea Populară, documentul conținând inclusiv modificări la statutul partidului.
La Congresul extraordinar din 20 și 21 martie 2009, noul președinte al PNL a devenit Crin Antonescu. Contracandidatul său a fost Călin Popescu-Tăriceanu.
Congresul extraordinar al PNL din 5-7 martie 2010, l-a reconfirmat în funcția de președinte al partidului pe Crin Antonescu, contracandidat de prim-vicepreședinte formațiunii, Ludovic Orban.
La 7 aprilie 2012, s-a desfășurat primul Congres extraordinar separat al PNL de când s-a format Uniunea Social Liberală (USL), în februarie 2011. În cadrul Congresului au fost adoptate trei rezoluții referitoare la colaborarea PNL la viitoarele alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, în cadrul USL. De asemenea, a mai fost modificat Statutul PNL, pentru a-i acorda lui Sorin Frunzăverde funcția de vicepreședinte.
La Congresul extraordinar al PNL, din 22 și 23 februarie 2013, în funcția de președinte al partidului a fost reconfirmat Crin Antonescu, iar în funcția nou reînființată, de prim-vicepreședinte, a fost ales Klaus Iohannis. Pe lângă reînființarea funcției de prim-vicepreședinte, o altă modificare la Statut a constat și în majorarea numărului de vicepreședinți la 31.
În perioada 27-28 iunie 2014, liberalii s-au reunit în Congres (extraordinar și ordinar), la Palatul Parlamentului, pentru modificări la Statutul partidului și pentru alegerea noii conduceri. Alegerea noii conduceri a intervenit ca urmare a demisiei lui Crin Antonescu de la șefia PNL, motivând rezultatul slab obținut de partid la alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.
În cadrul Congresului ordinar, Klaus Iohannis a fost ales președinte al partidului, cu 1.334 de voturi din partea delegaților la Congres, pe când contracandidatul său, Ioan Ghișe, a primit 144 de voturi. În discursul său, Klaus Iohannis a declarat că obiectivul liberalilor este câștigarea alegerilor prezidențiale și revenirea la guvernare. În cadrul aceluiași eveniment, au fost aleși cei 31 de vicepreședinți ai partidului. Totodată, propunerea de fuziune PNL-PDL a fost acceptată de către delegați, înregistrându-se doar 6 voturi "împotrivă" și 4 abțineri. Noul partid rezultat a păstrat numele de Partidul Național Liberal. S-a votat și rezoluția privind aderarea partidului la grupul Popularilor Europeni, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar trei voturi contra.
Protocolul fuziunii prin contopire între PNL și PDL a fost aprobat, cu unanimitate de voturi, de Congresul comun al liberalilor și democrat-liberalilor, din 26 iulie 2014. Potrivit protocolului, denumirea noului partid este Partidul Național Liberal, iar cea prescurtată este PNL, alegerile interne urmând să se desfășoare în baza statutului noii formațiuni începând cu 1 ianuarie 2017. Congresul comun al celor două formațiuni a fost precedat, în aceeași zi, de Congresul extraordinar al PNL, care a aprobat separat fuziunea cu PDL.
La 18 decembrie 2014, Alina Gorghiu a fost aleasă președinte al vechiului PNL, în cadrul Biroului Politic Național al formațiunii, cu 48 de voturi, după ce Klaus Iohannis și-a depus mandatul de lider al partidului, ca urmare a alegerii sale în funcția de președinte al României. Pentru funcția de președinte a mai candidat și prim-vicepreședintele Ludovic Orban, care a obținut 27 de voturi. Prin alegerea în funcția de președinte al vechiului PNL, Alina Gorghiu a devenit și co-președinte al noului PNL, consfințit prin Congresul comun al PNL-PDL, din 26 iulie 2014, celălalt co-președinte fiind Vasile Blaga.
În septembrie 2016, Vasile Blaga a demisionat din funcția de copreședinte al PNL și din cea de coordonator al campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, după ce procurorii DNA au dispus urmărirea penală față de el pentru trafic de influență.
La începutul lunii octombrie 2016, conducerea PNL a validat-o pe Alina Gorghiu în funcția de președinte unic al partidului. Tot atunci, s-au votat modificări la Statutul PNL, potrivit cărora partidul este condus de un singur președinte până la Convenția Națională a liberalilor programată pentru 2017, iar eurodeputatul Daniel Buda a fost împuternicit la semnarea listelor de candidați ai partidului pentru alegerile legislative.
După ce PNL a obținut 20% la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Alina Gorghiu a anunțat că își depune mandatul de la conducerea partidului.
La 13 decembrie 2016, deputatul liberal Raluca Turcan a declarat că a acceptat propunerea pe care i-au făcut-o în mod unanim colegii din Biroul Politic Național de a fi președinte interimar al PNL, ca urmare a scorului electoral pe care l-a obținut partidul în Sibiu.
Un nou Congres al PNL s-a desfășurat în ziua de 17 iunie 2017, la Romexpo. Ludovic Orban a fost ales președinte al partidului, după ce a obținut 3.518 de voturi iar contracandidatul său, Cristian Bușoi, 952 de voturi, potrivit agerpres.ro.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























