Actual· 3 min citire

Iranul acuză SUA și alte 3 țări că vor să declanșeze războiul

Iranul acuză SUA și alte 3 țări că vor să declanșeze războiul

Iranul acuză SUA și alte 3 țări că vor să declanșeze războiul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 29 apr. 2019, 07:45

Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif a declarat duminică în presa americană că tensiunile dintre Iran și SUA sunt exacerbate în parte deoarece consilierul pentru securitate națională al Casei Albe John Bolton și anumiți lideri din Orientul Mijlociu forțează o confruntare, transmite dpa.

"Toți și-au manifestat interesul de a atrage SUA într-un conflict", a declarat ministrul iranian de externe într-un interviu acordat Fox News.

Întrebat dacă se încearcă să se genereze o schimbare de regim, Zarif a răspuns: "Cel puțin, cel puțin".

Într-o dezmințire pe canalul Fox News, Bolton a calificat ideea potrivit căreia el împreună cu alții doresc să "stimuleze" un conflict drept "complet ridicolă".

"Cred că ce s-a văzut în interviu a fost o propagandă bine pregătită de iranieni", a afirmat Bolton."Acesta este efortul lor de a încerca să disemineze dezinformare în corpul politic american".

Zarif, care a acordat un alt interviu rețelei CBS, a declarat că Iranul nu dorește o confruntare și crede că nici președintele Donald Trump nu dorește acest lucru, pe baza promisiunii sale din campania electorală, în care a susținut că nu va mai implica SUA într-un alt război.

El a precizat că pe lângă Bolton, ceilalți sunt premierul israelian Benjamin Netanyahu, prințul saudit Mohammed bin Salman și prințul emiratez Sheikh Mohammed bin Zayed Al Nahyan.

În viziunea șefului diplomației iraniene, aceștia "au încercat întotdeauna să creeze tensiune" și "supraviețuirea lor depinde de tensiune", potrivit Agerpres.

Bolton dorește să folosească președinția lui Trump pentru a "se ocupa de Iran", iar cei doi lideri din Golf încearcă să profite de restricțiile impuse Teheranului în privința vânzărilor de petrol. În acest context, Zarif a menționat și sprijinul premierului israelian față de înscrierea de către Washington a Gărzilor Revoluționare iraniene pe lista organizațiilor teroriste.

Bolton a explicat că politica președintelui Trump de a pune presiune maximă asupra regimului iranian pentru a determina o schimbare de atitudine era evidentă înainte ca el să fie numit consilier pentru securitate națională al Casei Albe. În opinia sa, această politică funcționează și acesta este motivul care preocupă autoritățile iraniene.

Zarif a declarat de asemenea pentru CBS că nu regretă că s-a opus anul trecut unei întâlniri între președintele Donald Trump și omologul său iranian Hassan Rouhani.

"Nu te poți întâlni cu cineva care nu este respectuos, care a încălcat obligațiile internaționale ale țării sale, care s-a retras din acorduri. Nu te întâlnești doar pentru o oportunitate de imagine".

Tensiunile între Teheran și Washington s-au accentuat după ce administrația Trump s-a retras anul trecut din acordul încheiat în 2015 asupra programului nuclear iranian și a reinstituit sancțiunile împotriva Iranului. Anul acesta SUA au inclus Gărzile Revoluționare - corpul de elită al armatei iraniene - pe lista organizațiilor teroriste străine și au decis să nu reînnoiască excepțiile la sancțiunile aplicate cumpărătorilor de petrol iranian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News