Ministrul Sportului, Ionuț Stroe, a declarat că Stadionul Arcul de Triumf va fi o arenă pentru toate sporturile, nu numai pentru rugby, afirmând că ”nu există exclusivități pe bani publici”.
"PSD a inițiat o lege în Parlamentul României pe subiectul ăsta. Ca să liniștim cumva apele, atât timp cât în această țară legile sunt respectate și interesul public este respectat și protejat, baza de la Arcul de Triumf va fi deschisă tuturor sporturilor după finalizarea lucrărilor, pentru a fi utlizată la potențialul maxim și pentru a deservi interesul public. În concluzie, nu există exclusivități pe bani publici.
Arena va fi utilizată prioritar pentru sport și, pe lângă toate meciurile și evenimentele sportive, culturale, artistice care vor putea fi găzduite aici, și echipa națională de rugby va putea considera în continuare această arenă, Arcul de Triumf, drept acasă, raportându-ne la tradiție. Eu vreau să-i asigur cei de la rugby și pe toți iubitorii rugbiului din această țară că pot utiliza acest stadion fără niciun fel de problemă, nu vor avea niciun fel de restricții, condiționare.
Din păcate, această discuție legată de arena Arcul de Triumf a fost poluată politic de PSD, prin faptul că au inițiat o lege, care este în momentul de față în dezbatere parlamentară, prin care vor să anuleze și să transfere dreptul de administrare al statului către o federație, federația de rugby. PSD a încercat în mod fals să creeze un conflict între iubitorii de rugby și iubitorii de alte sporturi. Am văzut declarații, fel de fel de dispute privind administrarea sau folosința acestui stadion asociate cu interesele private ale unora sau altora. Această problemă nu există, este una falsă", a declarat Stroe, duminică, la un post TV.