Actual· 2 min citire

Ion Țiriac s-a enervat: ”Aș rupe masa aia la ședința de Guvern”

Ion Țiriac s-a enervat: ”Aș rupe masa aia la ședința de Guvern”

Ion Țiriac s-a enervat: ”Aș rupe masa aia la ședința de Guvern”

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 iul. 2019, 15:19

Președintele Federației Române de Tenis consideră că bugetul acordat Ministerului Tineretului și Sportului este infim în comparație cu necesitățile acestui domeniu

Președintele Federației Române de Tenis, Ion Țiriac, a declarat, într-un interviu acordat Prosport.ro, că bugetul pentru sport reprezintă ”rușinea României”.

"Nu știu ce să fac, să râd sau să plâng? Domnul Constantinescu (n.r. președintele Emil Constantinescu) mai există, i-am spus în tribună, la Sydney 2000, dacă nu investim, în 15-20 de ani, nu numai că nu mai suntem în primele 10, nu mai suntem în primele 30. Am greșit, am ajuns pe 51 la Rio. Spunând treaba asta, despre ce vorbim noi? Vorbim despre o țară care a avut mai multe excepții decât orice altă țară din lume. Meritul meu la Sydney a fost moștenirea din era comunismului. Și canotoarele, și Szabo, toți au fost moșteniți de acolo. Am făcut 26 de medalii. Gimnastica, erau 40 de antrenori români la alte națiuni. Aur, argint, bronz, aur argint, bronz și mi-au furat și medalia lui Răducan.

Am avut ghinionul și la canotaj, mi s-a explicat cu vântul, că noi eram mai tehnici, că mai luam încă două medalii. S-a terminat, noi nu am mai semănat. Iar acest 0,026 la sută pentru sport este rușinea națiunii noastre, pe departe! Slavă Domnului că nu sunt ministrul Sportului, că aș rupe masa aia la ședința de Guvern. Păi este vorba despre sănătatea națiunii mele, educația națiunii mele, sportul te educă mai mult decât tot ce ai. Nu numai că te învață să câștigi, dar te învață să știi să și pierzi. Să accepți să pierzi și să fii mai bun mâine. Toate treburile astea, sănătate, educație, sport, nu le am! Acum, cum sunt cheltuiți banii aceștia, asta este altă treabă”, a declarat Țiriac.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News