Rechizitoriul arată contextul în care s-a ripostat în premieră unui inamic invizibil: „Totodată, se constată că urmare directă a tirului deosebit de intens existent în Piața Palatului în seara zilei de 22 decembrie 1989, două obiective de patrimoniu (Biblioteca Centrală Universitară și Palatul Republicii/Regal) au suferit uriașe distrugeri, prin incendiere. Au fost distruse în mod ireparabil foarte multe bunuri ale patrimoniului național, valoarea acestora fiind practic inestimabilă.”
Să ne amintim, în jurul orelor 18.00, Ion Iliescu face gafa monumentală de a se adresa de la balconul CC, zecilor de mii de manifestanți din Piața Palatului, cu apelativul „tovarăși!”. I-a răspuns un val asurzitor de huiduieli, după care s-a scandat fără oprire „Jos comunismul!” și „Fără comuniști!”. Apăruse pericolul ca lovitura de stat să se transforme într-o revoluție anti-comunistă pe bune, care ar fi măturat ca un uragan „emanații”. Ca la comandă, în jurul orelor 18.30 au apărut „teroriștii”, care trăgeau din clădirile Palatului Regal și Bibliotecii Centrale Universitare. Dar trăgeau cu grijă mare, de fapt se auzeau doar pocnete, în timp ce balconul CC luminat de reflectoare, era plin ochi de cei care tocmai puseseră mâna pe putere. Nu cădea nimeni, nu era nimeni împușcat, repet, balconul luminat era plin de echipa lui Ion Iliescu, plus alți participanți la vodevil, oamenii din Piață nu înțelegeau mai nimic: se auzeau pocnituri, dar nu se întâmpla nimic.
Care a fost consecința, ne-o spune Ion Cristoiu, cel care a dibuit în Rechizitoriu momentul-cheie și l-a menționat în editorialul său „30 de ani de la debutul celei mai mari Diversiuni din Istoria României”: „Ca urmare a acestei diversiuni, după Căderea lui Nicolae Ceaușescu, începând cu ora 18,30, România e scena unui inimaginabil Măcel.” Foarte important de văzut este ce s-a petrecut și imediat după 18.30, cine și cum a introdus în scenă primii „teroriști”.
Citește completarea pe evz.ro
