Actual· 2 min citire

Iohannis și Cioloș, la deschiderea noului an școlar. "Educația este calea, NU corupția!"

Iohannis și Cioloș, la deschiderea noului an școlar. "Educația este calea, NU corupția!"

Iohannis și Cioloș, la deschiderea noului an școlar. "Educația este calea, NU corupția!"

Publicat12 sept. 2016, 07:11
Actualizat12 sept. 2016, 10:20
SursăREALITATEA TV

Șeful statului și premierul nu au lipsit de la festivitățile prilejuite de deschiderea noului an școlar. În discursurile lor, cei doi au transmis mesaje atât pentru elevi, cât și pentru părinții acestora.

Premierul Dacian Cioloș a ales o școală din provincie, Liceul Teoretic "Carol I", din Fetești.

"Vă îndemn să aveți încredere în voi, în calea voastră, să vă țineți de ea, să nu căutați neapărat doar note bune, să căutați să asimilați și să înțelegeți ceea ce asimilați, să nu căutați titluri goale de conținut, așa cum fac unii, pentru că sunt obținute fără ca ceva în voi să progreseze. Cred că școală românească trebuie să vină cu o schimbare de perspectivă, școala trebuie să vă lase spațiu să vă exprimați și să învățați responsabilitatea", a spus premierul Dacian Cioloș.

Președintele Klaus Iohannis a mers, însă, la Colegiul Național "Mihai Eminescu, din Capitală.

"Știu că vă doriți cu toții să aveți succes, o carieră, un loc de muncă bine plătit, să faceți lucrurile care vă plac și să vă împliniți aspirațiile. Și mai știu că pare că educația nu e neapărat calea spre succes din România, ca nu totdeauna competența și performanța duc la apreciere, promovare și prosperitate. Mesajul pe care vreau să vi-l dau azi este acesta: educația este calea spre succes și trebuie să fie calea spre succes în România noastră, nu corupția, nepotismul sau câștigul facil, ci educația, munca, determinarea și onestitatea. Noi toți avem o responsabilitate pentru a transforma această idee într-o realitate. Ca președinte, acest lucru mi l-am propus pentru România: o societate așezată pe valori", a declarat Klaus Iohannis.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News