Alianța Nord-Atlantică consolidează legătura unică și profundă a Europei cu America de Nord, ambele continente unite de valori democratice și de interese de securitate comune, iar NATO a avut totodată un rol important în privința gestionării pandemiei de COVID-19, se arată într-un mesaj transmis duminică de președintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei NATO.
"Ca în fiecare an, sărbătorim în prima duminică din luna aprilie Ziua NATO în România. Marcăm totodată aniversarea a 72 de ani de la înființarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, o alianță politico-militară fundamentală pentru pacea, securitatea și prosperitatea internaționale, cea mai de succes Alianță de apărare colectivă din istorie. NATO consolidează legătura unică și profundă a Europei cu America de Nord, ambele continente unite de valori democratice și de interese de securitate comune. Evoluțiile actuale la nivel internațional se mențin dinamice și impredictibile, iar provocările de securitate se înmulțesc și se diversifică. Puterea Alianței de a face față acestui context se bazează pe solidaritatea statelor membre în îndeplinirea apărării colective", subliniază președintele în mesajul său.
Capacitatea NATO de a-și îndeplini obiectivul major, acela de apărare a tuturor cetățenilor și teritoriilor aliate, se datorează și procesului constant de adaptare și transformare la care România a participat în mod activ și substanțial în ultimii ani, adaugă șeful statului în mesajul transmis de Administrația Prezidențială.
Potrivit acestuia, NATO a avut un rol important și în privința gestionării pandemiei de COVID-19, prin punerea la dispoziția aliaților a mijloacelor și a instrumentelor sale.
"Prin demersurile de până acum, NATO a demonstrat coerența și consistența deciziilor privind apărarea colectivă, inclusiv prin implementarea măsurilor de descurajare și apărare pe Flancul Estic, la care contribuția României este semnificativă. NATO a avut un rol important și în privința gestionării pandemiei de COVID-19, prevenind transformarea crizei sanitare într-o criză de securitate. Prin punerea la dispoziția aliaților a mijloacelor și a instrumentelor sale, prin manifestarea solidarității atât între aliați, cât și în raport cu partenerii săi, NATO și-a dovedit încă o dată eficiența. România a valorificat aceste noi oportunități, fiind primul stat aliat care a folosit mecanismul Strategic Airlift Capability pentru a aduce în țară echipamente esențiale combaterii pandemiei", a arătat Klaus Iohannis.
Acesta afirmă că România este profund atașată valorilor euro-atlantice și acționează hotărât în spiritul consolidării relației transatlantice și pentru promovarea profilului și rolului NATO.
"NATO se adaptează permanent pentru a deveni o organizație mai puternică și mai eficientă. Astfel, procesul de reflecție 'NATO 2030', lansat în 2020 de Secretarul General, Jens Stoltenberg, creează premisele unui rol mai ambițios al Alianței în etapa următoare, inclusiv din perspectiva elaborării unui nou Concept Strategic - inițiativă pe care România o sprijină pe deplin. România este profund atașată valorilor euro-atlantice și acționează hotărât în spiritul consolidării relației transatlantice și pentru promovarea profilului și rolului NATO. Țara noastră are o participare semnificativă pe mai multe planuri la operațiile și misiunile aliate, inclusiv la demersurile menite să consolideze postura de descurajare și apărare a NATO", a spus șeful statului.
Potrivit sursei citate, dezvoltarea și modernizarea capabilităților militare naționale sunt determinante pentru succesul obiectivelor aliate comune.
"Voi continua să susțin consensul transpartinic în alocarea procentului de 2% din PIB pentru domeniul apărării, această finanțare contribuind la consolidarea NATO, inclusiv prin prezența în regiunea Mării Negre. Pentru a răspunde noilor provocări și amenințări de securitate, creșterea rezilienței devine un obiectiv prioritar, atât la nivelul instituțiilor naționale, cât și la cel al Alianței Nord-Atlantice în ansamblul său. Totodată, consider că este foarte important să continuăm pe calea întăririi parteneriatului strategic între NATO și UE, astfel încât să eficientizăm coordonarea pentru a folosi potențialul deosebit pe care cele două organizații esențiale îl oferă statelor membre și cetățenilor săi, prin asigurarea securității și prosperității. Numai uniți vom fi mai puternici", a mai spus președintele Klaus Iohannis în mesajul său.