Actual· 2 min citire

Iohannis anunță că "următoarele luni vor fi foarte agitate". Șeful statului nu are planuri după finalul ultimului său mandat: "Vom trăi și vom vedea"

Iohannis anunță că "următoarele luni vor fi foarte agitate". Șeful statului nu are planuri după finalul ultimului său mandat: "Vom trăi și vom vedea"

Iohannis anunță că "următoarele luni vor fi foarte agitate". Șeful statului nu are planuri după finalul ultimului său mandat: "Vom trăi și vom vedea"

Publicat31 aug. 2024, 14:01
Actualizat31 aug. 2024, 14:33

Președintele Klaus Iohannis face primele declarații în scandalul războiului din coaliție. Din Republica Moldova, șeful statului susține că s-a pregătit de 'războiul electoral', că vor fi foarte agitate următoarele luni, dar că se va implica pentru păstrarea calmului.

Aflat în vizită la Chișinău, cu ocazia zilei Limbii Române, Kaus Iohannis a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă la finalizarea mandatului va prelua o funcție înaltă la nivel european, cum vede coaliția de guvernare în condițiile în care premierul, cât și președintele PNL sunt contracandidați la alegerile prezidențiale și dacă există riscul unei instabilități politice.”În ce mă privește nu pot decât să repet ce am spus și colegei dumneavoastră, vom trăi și vom vedea. Cred că este un răspuns clasic pentru astfel de situații.Dar despre România, da, putem să discutăm până în ultima zi de mandat. Și dacă mă întrebați despre cum funcționează coaliția, cum funcționează guvernul și cum vor fi următoarele luni, vor fi foarte agitate. Nu cred că are rost să ne imaginăm altceva. Sunt campanii extrem de complicate, care trebuie să fie organizate de partide, de candidați. Și am văzut deja că foarte ușor în spațiul public se ajunge la acuzații reciproce, la tot felul de discuții care câteodată nu mi s-au părut neapărat principiale, dar ele au loc atunci când sunt campanii electorale cu miză foarte mare și noi nu am avut de mult campanii și alegeri cu mize așa de mari ca acum”, a declarat Klaus Iohannis, potrivit news.ro.El susține că România nu va ajunge într-o fază în care cu greu poate fi guvernată din cauza agitației din campania electorală.“Totuși mă voi strădui și cred că voi reuși să păstrez calmul la un nivel rezonabil în administrație. În ceea ce vor face partidele și candidații nu intenționez să mă implic fiindcă nu este campania mea, dar, da, intenționez să mă implic în ce se întâmplă la nivel administrativ și la nivelul instituțiilor mari ale statului în sensul așa cum scrie în Constituție, de a veghea asupra bunei funcționări a acestor instituții. După părerea mea cu toată agitația din campanie, care este creată de candidați, de partide și de media, cred că România nu va intra într-o fază de instabilitate sau să ajungă într-o fază în care cu greu poate fi guvernată. Vom trece prin aceste alegeri și sunt încredințat că românii vor ști ce se aleagă”, a mai afirmat Iohannis.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News