Locuitorii din cartierul Drumul Taberei se confruntă cu o nouă problemă, în afara prafului, a mizeriei și a zgomotului de pe șantierul magistralei 5 de metrou. Oamenii spun că, în urma demarării lucrărilor în subteran, pentru construcția noii linii de metrou, șobolanii au "migrat" spre subsolurile blocurilor din zonă, astfel că imobilele de pe traseul magistralei 5 de metrou sunt acum pline de rozătoare. Disperați că nu a fost luată nicio măsură de către autorități, locuitorii din Drumul Taberei au cerut ajutorul Fundației "Din Suflet, Pentru Suflet", condusă de Ștefan Florescu, care le-a acordat deja sprijin de specialitate.
"În ultima perioadă, foarte mulți locuitori ai cartierului Drumul Taberei - zona în care se execută lucrările la Magistrala 5 de metrou, s-au adresat Fundației Din Suflet, Pentru Suflet, solicitând sprijinul în vederea soluționării situațiilor neplăcute cu care se confruntă de aproximativ 4 ani de zile. Oamenii sunt exasperați de ritmul de melc în care sunt executate lucrările, de termenele de finalizare avansate și reavansate, de perioadele în care șantierul a fost efectiv închis și nu mai cred în promisiunile avansate de constructor, referitor la inaugurarea acestui tronson. S-au săturat de praful pe care sunt nevoiți să îl respire de ani de zile, de faptul că au fost distruse spațiile verzi, că nu au unde să-și parcheze mașinile, că săpăturile efectuate au determinat popularea subsolurilor de bloc cu șobolanii care au părăsit vechile galerii, refugiindu-se din calea utilajelor", susține Ștefan Florescu pe pagina personală de Facebook, după o întâlnire avută cu locuitorii din zona șantierului magistralei 5 de metrou, scrie B365.ro.
Traficul în Drumul Taberei a devenit unul de coșmar din cauza lucrărilor la metrou, iar ridicarea restricțiilor de trafic a tot întârziat, deși ar fi trebuit să se producă din toamna anului trecut. Magistrala 5 de metrou Drumul Taberei - Pantelimon ar urma să fie gata gata la sfârșitul anului viitor, conform ultimelor declarații ale șefilor Metrorex.
Conform sursei citate, locatarii din zonă au cerut administrației locale să intervină pentru deratizare, însă nu au primit niciun răspuns în acest sens.
"Oamenii au solicitat sprijinul Primăriei Sectorului 6, care să realizeze o solicitare generală către Municipalitate, pentru ca prin intermediul societății 3 D să fie efectuată deratizarea subsolurilor de bloc, însă demersul lor nu s-a soldat cu vreun răspuns măcar, ce să mai discutăm despre rezolvarea în teren a situației", a completat Florescu care a anunțat că juriștii fundației pe care o conduce vor acorda sprijinul necesar locuitorilor din zonă pentru întocmirea unor petiții la adresa factorilor implicați, respectiv Ministerul Transporturilor, Primăria Municipiului București, Metrorex și Primăria Sectorului 6, solicitând urgentarea finalizării lucrărilor la acest obiectiv cu o imensă importanță în defluidizarea traficului rutier în cartierul Drumul Taberei.