Puțini români știu să explice de ce țara lor se numește România sau de ce ei sunt români.
Numele de "România" vine de etnonimul "român" și de la numele Țării Românești, provincia la sud de Carpați care datează din Evul Mediu, din secolul al XIV-lea. Istoricii spun că numele "România" era menționat neoficial în ziarele care apăreau înainte de Revoluția de la 1848.
Potrivit istoricului Ioan Hațegan, numele țării noastre este strâns legat de Imperiul Român de Răsărit (sau Imperiul Bizantin). Actuala denumire a statului a apărut pentru prima oară, în această formă, în secolul al XIX-lea, dar originile sunt mult mai vechi. Pașoptiștii au ales acest cuvânt care să-i unească pe cei care se numeau oricum "români".
„Dat fiind că eram o țară latină, la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de unirea lui Cuza, Alecsandri și alți intelectuali din acea perioada au ales termenul de România, care vine de la vechea România, teritoriu al Imperiului Bizantin. România de astăzi este singură țară neo-latină care a mai rămas din Imperiul Roman de Răsărit”, a explicat istoricul Ioan Hațegan, părere confirmată și de faptul că popoarele din jur sunt în majoritate slavice, românii fiind singurul popor din Balcani cu o limba ce are origini clare în limba latină.
Numele de România, oficial din 1862 Oficial, numele de România a fost recunoscut în anul 1862, în cadrul primei Adunări Generale de după unirea Moldovei cu Țară Românească.
„Țara noastră și-a luat numele oficial la 24 ianuarie 1862, atunci când Moldova și Țară Românească au format un stat unitar, prin efortul remarcabil depus de Alexandru Ioan Cuza, care la dată de 5 ianuarie 1859 a fost ales domnitor al Moldovei, iar pe 24 ianuarie al aceluiași an și al Țării Românești. În cadrul primei adunări de după Unire a fost aprobată inițiativa lui Cuza că statul român să preia denumirea oficială de România, și care mai târziu a fost precizată în primul articol al Constituției din 1 iulie 1866", explică Grigore Ioniță, profesor doctor în istorie.
Sursa
