Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ziua în care vom afla cum va fi iarna

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ziua în care vom afla cum va fi iarna
Intrarea Maicii Domnului în Biserică este pe 21 noiembrie. Prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, amintește de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la Templul din Ierusalim.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. TRADITII SI OBICEIURI DE 21 NOIEMBRIE, ZIUA INTRARII IN BISERICA A MAICII DOMNULUI.
Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întâmplat într-o zi de 21 noiembrie, pe când Maria avea doar trei ani, iar părinții împlineau făgăduința că, atunci când vor fi părinți, vor închina copilul lui Dumnezeu.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Tradiții pentru spor și sănătate
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni și la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă și se traduce "ceea ce se face văzută". În tradiția populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile și credincioșii înțeleg graiul animalelor.
Se spune că așa cum va fi vremea în această zi, așa va fi toată iarna.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioșilor este bine ca lumina candelei și focul din sobe sau șemineu să ardă toată noaptea.
Astăzi este sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, numită în popor și Vovidenia sau Ovidenia, care înseamnă "ceea ce se face văzută". Sinaxarul din Minei spune: "Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocșilor creștini praznic minunat și a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat și este înaintemergătoare a marii și înfricoșătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu".
Intrarea în Biserică sau mai bine zis în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului este un eveniment prăznuit în Biserica Ortodoxă despre care nu se face pomenire în Sfânta Scriptură, însă în Sfânta Tradiție există foarte multe referințe la ea. În relatarea din "Viețile Sfinților" despre această sărbătoare se face povestirea întregului episod al aducerii la Templul din Ierusalim a Maicii Domnului. Cum s-a derulat procesiunea, ce au spus Drepții Părinți Ioachim și Ana, precum și arhiereul Zaharia, vom vedea din scurta istorioară despre Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Pregătirea Pruncei binecuvântate
Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți Ioachim și Ana și-au adus aminte de făgăduința lor de a o aduce în dar lui Dumnezeu pe copila lor. Chemând toate rudeniile din Nazaret, unde viețuiau, și aducând și cete de fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară cu podoabă împărătească. Despre aceasta mărturisesc Sfinții Părinți cei de demult. Astfel, Sfântul Iacob, Arhiepiscopul Ierusalimului, spune cuvintele zise de Ioachim: "Chemați fiice evreice curate să ia făclii aprinse!" Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: "Făgăduințele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, și am chemat preoți, și pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucurați-vă împreună cu mine toți, că m-am arătat astăzi și maică, și înainte povățuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc". Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieștii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăiește așa: "Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeiești să fie după vrednicia ei, și astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat și de mult preț să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuință să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava și frumusețea cea mai mare".
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Drumul de la Nazaret la Ierusalim
Pregătind cele ce se cuveneau pentru cinstita și slăvita intrare, au făcut calea din Nazaret la Ierusalim, timp de trei zile. Ajungând în cetatea Ierusalimului, au mers cu cinste la Biserică, ducând într-însa pe prunca cea de trei ani, pe Curata Fecioară Maria. Cete de fecioare cu lumânări aprinse mergeau înaintea ei, după mărturia Sfântului Tarasie, Arhiepiscopul Constantinopolului, care povestește că Sfânta Ana ar fi grăit așa: "Purtați, fecioare, făclii și călătoriți înaintea mea și înaintea dumnezeieștii copile!" Iar sfinții ei părinți, luând de mâini pe fiica lor cea dăruită lui Dumnezeu, cu blândețe și cu cinste o duceau între dânșii. Toată mulțimea rudeniilor, vecinilor și cunoscuților urma cu veselie, ținând făclii în mâini și înconjurând-o pe Preasfânta Fecioară ca stelele pe luna cea luminoasă, spre mirarea Ierusalimului. Toți lăudau ieșirea ei, toate rudeniile, vecinii și câți erau în legătura dragostei urmau părinților ei. Părinții se bucurau împreună cu părintele, maicile cu maica, iar copilele și fecioarele mergeau înaintea dumnezeieștii copile, purtând făclii, și erau ca un șir de stele care strălucesc împreună cu luna. Deci, s-a adunat tot Ierusalimul, văzând acea nouă petrecere, cum pe o copilă de trei ani o duc împodobită cu atâta slavă și cu multe lumini; și nu numai cetățenii de jos ai Ierusalimului, ci și cei de sus, adică sfinții îngeri, s-au adunat să vadă preaslăvita aducere a Preacuratei Fecioare Maria. Deci împreună cu ceata pământească cea văzută a fecioarelor celor curate era și ceata cea nevăzută a celor fără de trup, ducând înăuntru, întru cele sfinte, pe Preacurata Fecioară Maria, înconjurând-o ca pe un vas ales al lui Dumnezeu, după porunca Domnului.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Arhiereul Zaharia primește pe Născătoarea de Dumnezeu
Atunci, după povestirea Sfântului Teofilact, au ieșit preoții care slujeau în biserică întru întâmpinarea acelei preaslăvite fiice a lui Dumnezeu și cu cântări au întâmpinat pe Preasfânta Fecioară, pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Pe aceasta aducând-o Sfânta Ana la ușile bisericii, precum scrie Sfântul Tarasie, zicea așa: "Vino, fiică, către Cel ce mi te-a dăruit! Vino chivot al sfințeniei către mult înduratul Stăpân! Vino, ușa vieții, către Milostivul dătător! Vino, chivotul Cuvântului, către lăcașul Domnului, intră în biserica Domnului, bucuria și veselia lumii!" Iar către Zaharia a zis Ioachim, ca și către un prooroc, arhiereu și rudenie a lor: "Primește, Zaharia, pe cortul cel curat; primește, preotule, sicriul cel fără de prihană; primește, proorocule, cădelnița și cărbunele cel nematerialnic, primește dreptule tămâia cea duhovnicească". Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu, precum povestește Sfântul Gherman: "Primește, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primește-o și o sădește pe ea în muntele cel sfânt, în locașul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârșire cele ce bine a voit pentru dânsa".
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Minunea urcării treptelor
Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în Templul din Ierusalim, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Deci drepții părinți au pus pe prunca cea fără prihană pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, singură, a alergat pe trepte foarte degrabă, neajutând-o nimeni, nici sprijinind-o. Și alergând la treapta cea de sus, a stat acolo, întărind-o pe dânsa puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită. Atunci se mirau toți când au văzut pe acea pruncă de trei ani suindu-se singură degrabă pe acele trepte, ca și cum ar fi fost desăvârșită cu vârsta. Mai vârtos Zaharia se mira de aceasta și, ca un prooroc, din descoperirea lui Dumnezeu înțelegea mai înainte cele ce aveau să fie.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică: Intrarea în Sfânta Sfintelor
Apoi ținând prunca de mână, zice Sfântul Gherman, cu bucurie a adus-o Zaharia întru cele sfinte, zicând către dânsa unele ca acestea: "Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârșirea făgăduințelor Domnului..." Iar prunca, săltând și bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deși era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârșită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii. Astfel a fost dusă în Biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru străin și tuturor de mirare, căci a dus pe pruncă în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, și heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoților nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune. Căci celorlalte fecioare, care, de asemeni, erau aduse pentru slujbă în biserica Domnului până la vremea vârstei lor, le era dat loc de rugăciune, după mărturia Sfântului Chiril al Alexandriei și a lui Grigorie de Nissa, între biserică și altar, unde mai pe urmă a fost ucis Zaharia. Și nicidecum nu era cu putință vreuneia din fecioarele acelea a îndrăzni să se apropie de altar, pentru că le oprise arhiereul. Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire! Iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci! Amin. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 21 noiembrie 2012)
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului la Patriarhie
Sărbătoarea este cinstită de credincioși prin rugăciune și ofrande –bucate de post, pește și lumânări -duse la biserică și sfințite, pentru a dobândi sănătate, bucurii, reușite și o bună vedere.
Tradiția spune că atunci când credincioșii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline și belșug în gospodărie.
În ziua praznicului se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumânare și pentru cei înecați. Împotriva farmecelor și a pagubei, de Ovidenie, se ung ușile și ferestrele cu usturoi.
În ziua sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică, la 21 noiembrie 2012, sute de credincioși au fost prezenți pe Colina Bucuriei. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre istoria sărbătoriiIntrării în Biserică a Maicii Domnului: "Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi a fost rânduită de Biserică spre a fi citită la toate sărbătorile închinate Maicii Domnului. Însă, la această sărbătoare numită Intrarea Maicii Domnului în Biserică Evanghelia are un accent deosebit în ceea ce privește legătura dintre Maica Domnului și Cuvântul lui Dumnezeu. Sărbătoarea aceasta este o sărbătoare mai târzie. Ea a fost introdusă în Biserică în secolul al VIII-lea ca o necesitate duhovnicească, pentru că începând cu secolul al V-lea, în Apusul creștin, a început să fie practicat postul de câteva săptămâni premergătoare sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. În secolul al VI-lea perioada Postului Crăciunului s-a răspândit și în Răsărit. De aceea, în secolul al VIII-lea s-a simțit nevoia ca la începutul Postului Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos să fie rânduită și o serbare și anume sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului".
De asemenea, Patriarhul României a mai arătat că există o legătură deosebită între Maica Domnului și Templul din Ierusalim pentru că Cel care se va naște din ea, Hristos, este Templul cel Viu al lui Dumnezeu: "El însuși a făcut legătura între Templul din Ierusalim și Templul Trupului Său când a zis: Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi rezidi. Adică, dacă omorâți acest Trup a treia zi va Învia. În Evanghelia după Ioan se spune că Mântuitorul Însuși când a zis Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi reface, se referea la Trupul Său. Deci, Templul din Vechiul Testament, ca și Marele Preot sau Arhiereul Vechiului Testament, erau o prefigurare a Tainei Întrupării Fiului lui Dumnezeu care face din Firea Sa umană un Templu al prezenței depline a lui Dumnezeu în umanitate. De aceea, Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni spune despre Mântuitorul Iisus Hristos Dumnezeu-Omul că în El locuiește plinătatea dumnezeirii. Deci, Maica Domnului cea care va naște pe Fiul lui Dumnezeu ca Om intră în Templul din Ierusalim ca să se pregătească să primească în ea Taina Templului, Taina prezenței celei mai sfinte și solemne a lui Dumnezeu în lume".
Totodată, Preafericirea Sa a subliniat importanța lucrării sfinte pe care Maica Domnului o avea de împlinit pentru mântuirea neamului omenesc: "Sfânta Scriptură nu vorbește despre această prezență a Maicii Domnului în Templu, dar Sfânta Tradiție ne spune că la vârsta de trei ani Maica Domnului, Fecioara Maria, a fost adusă de părinții ei, Ioachim și Ana, la Templu și a fost dată în grija Marelui Preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care a condus pe această fiică a lor, nu numai în Sfânta, ci în Sfânta Sfintelor, în locul cel mai sfânt printr-o inspirație de la Dumnezeu simțind că această fecioară va avea de împlinit o lucrare sfântă pentru mântuirea neamului omenesc. Maica Domnului din fragedă copilărie a fost dusă în Casa Domnului pentru că deveneaBiserică Sfințită și Rai Cuvântător prin însăși Întruparea Fiului lui Dumnezeu cel Veșnic din ea și de la Duhul Sfânt. De aceea, Axionul de la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare o numește Biserică Sfințită și Rai Cuvântător".
"La Templul din Ierusalim era o școală pentru fete unde erau primite fetele de la vârsta de 3 ani, până la vârsta de 15 ani în care se învăța rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, dar și lucrări practice de menținere a curățeniei în Templu, de cusut, de întreținere a veșmintelor care erau folosite de către Marele Arhiereu, de către preoți și leviți. Profesoarele lor erau femei văduve evlavioase, care își consacrau restul vieții lor de văduvie, în templu, petrecând în rugăciune, în ascultare și în multă smerenie", a mai spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Patriarhul României a arătat faptul că prin sărbătoarea de astăzi, Biserica a scos în evidență pregătirea duhovnicească a Maicii Domnului pentru nașterea Fiului lui Dumnezeu ca Om.
„Maica Domnului a învățat în această școală de la Templul de la Ierusalim timp de 12 ani, rugăciunea, smerenia, ascultarea, munca și mai ales ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu pentru că ea avea să dea nașterea ca Om Cuvântului lui Dumnezeu, Fiului lui Dumnezeu care Se va întrupa din ea. Deci, este o legătură deosebită între Cuvântul lui Dumnezeu și ascultarea Cuvântului Lui Dumnezeu pe care Maica Domnului o face atât de deplin încât din ea se va naște Cuvântul lui Dumnezeu ca Om. Ea îl naște ca Om pe Cuvântul lui Dumnezeu, Îl poartă în brațe când este mic și apoi Îl arată lumii zicând așa cum a zis la nunta din Cana Galileei, Faceți tot ceea ce vă spune El. Maica Domnului se pregătește pentru a primi pe Dumnezeu Cuvântul la Buna Vestire când arhanghelul Gavriil îi spune că ea va naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe Mântuitorul Lumii și atunci când a zis dar eu nu știu de bărbat, i s-a răspuns Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea celui preaînalt te va umbri, iar sfântul care se va naște din Tine Fiul lui Dumnezeu se va chema. Deci, perioada de 12 ani de pregătire duhovnicească a Maicii Domnului a fost scoasă în evidență de Biserică prin instituirea acestei sărbători. Intrarea în Biserică, sau în Templu a Maicii Domnului”, a spus Preafericirea Sa.
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, a mai arătat Preafericirea Sa, este o chemare pentru toți creștinii ca să se pregătească să primească sărbătoarea Nașterii Domnului, arătând că pentru orice întâlnire a noastră cu Dumnezeu într-un mare eveniment de sărbătoare necesită o pregătire, o atenție deosebită, atât sufletească cât și trupească.
„Vedem prin aceasta că orice eveniment mare, orice întâlnire a deosebită a noastră cu Dumnezeu într-un mare eveniment de sărbătoare necesită o pregătire, o atenție deosebită, o curățire a minții, a cuvintelor, a sufletului și a trupului și o cultivare a dorinței de a ne întâlni cu Dumnezeu, de a-i face loc în sufletul nostru și în casa noastră. Deci, sărbătoarea de azi este o chemare pentru toți creștinii ca să se pregătească să primească sărbătoarea Înomenirii și Arătării în lume a Mântuitorului Iisus Hristos și anume sărbătoarea Nașterii Domnului sau sărbătoarea Crăciunului. Cu alte cuvinte Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este un îndemn pentru noi la a asculta și a citi mai mult cuvintele lui Dumnezeu Cuvântul din Sfintele Scripturi, a citi mai mult din scrierile sfinților de Dumnezeu purtători prin harul Duhului Sfânt și, de asemenea, o pregătire pentru spovedanie mai deasă și pentru împărtășanie mai deasă și o pregătire duhovnicească pentru a săvârși cât mai multe fapte bune, mai ales fapte de milostenie, nu pentru a fi lăudați de oameni, ci din iubire milostivă și smerită așa cum este iubirea lui Dumnezeu potrivit îndemnului Mântuitorului Iisus Hristos care zice Fiți milostivi precum și Tatăl vostru Cel din ceruri Milostiv este. Deci, este perioada în care noi încercăm să facem din viața noastră un templu, să transformăm peștera sufletului nostru, adesea răcită și întunecată din cauza păcatului, în templu sfânt, în locaș sfânt al prezenței și lucrării lui Hristos în viața noastră”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Totodată Părintele Patriarh a arătat că sufletul curat și bun curățit prin rugăciune prin spovedanie și luminat prin Sfânta Împărtășanie devine născător de virtuți.
„În această perioadă deci, Biserica, prin sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică ne îndeamnă să ne pregătim pentru a fi milostivi la darul lui Dumnezeu pentru noi arătat în Iisus Hristos să răspundem și noi cu daruri și astfel vom simți și noi așa cum spune Sf. Maxim Mărturisitorul că sufletul fiecărui creștin trebuie să fie în același timp fecioară și mamă. Fecioară prin curăție și credincioșie sau fidelitate față de Dumnezeu păstrând dreapta credință și mamă prin nașterea de virtuți. Sufletul curat și bun curățit prin rugăciune prin spovedanie și luminat prin Sfânta Împărtășanie devine născător de virtuți, de fapte bune și astfel noi simțim în viața noastră bucuria Maicii Domnului de a fi deodată fecioară și maică, de a fii credincioasă, ascultătoare în smerenie față de Dumnezeu și de a naște pe Hristos și de a-L arăta lumii”, a spus Preafericirea Sa.
De asemenea, Patriarhul României a explicat de ce Maica Domnului este icoană vie a Bisericii, nu numai pentru femei, ci și pentru bărbați.
„Să ne ajute Bunul Dumnezeu să înțelegem că Maica Domnului este icoană vie a Bisericii nu numai pentru femei, ci și pentru bărbați pentru că sufletul fiecărui creștin care se sfințește prin post, rugăciune și milostenie este asemănător cu sufletul și viața Maicii Domnului. De aceea la sfârșitul evangheliei de astăzi Mântuitorul spune Fericiți sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinesc, adică fericiți sunt cei care ascultă evanghelia și pun în practică, în viață, ceea ce este îndemn sfânt la viețuire curată și fapte bune în Sfânta Evanghelie spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mântuire”.
Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit și Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiției, Fecioara Maria a fost dusă de părinții săi, Ioachim și Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit și a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Această sărbătoare a luat naștere în secolul al VI-lea. Astfel, la 20 noiembrie 543, împăratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare Maria. Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică la 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară Maria, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























