Românii, codaşi la economii

Monday, 06 November 2017, 19:39, Sursă: REALITATEA.NET

Între  44 și 50 de ani, românii încep să facă economii, arată o analiză a Asociației Administratorilor de Fonduri. Dar câți bani reușim să punem deoparte?

Adaugă părerea ta

Ei bine, în România, un depozit bancar este echivalentul a 2,6 salarii medii nete, potrivit datelor oficiale. Foarte puțin față de restul europenilor. Să ne uităm la celelalte țări din regiune. Doar ungurii mai economisesc aproape la fel de puțin ca noi: 2,84 salarii medii nete. Polonezii au depozite bancare egale cu 4,71 salarii, slovenii 5,34, iar slovacii 6,21. Aproape pe picior de egalitate sunt cehii și croații, care economisesc, în medie 7,81, respectiv 7,96 salarii medii nete.

Nici la capitolul economii în fonduri de investiții nu stăm prea bine. În România, nivelul total al investițiilor pe cap de locuitor ajunge la nivelul a sub trei pătrimi dintr-un salariu mediu net lunar. (0.64) În Ungaria, apetitul este unul mult mai mare, nivelul total al investițiilor depășind două salarii medii, în timp ce în Polonia, este de peste un salariu și jumătate (1.7). Croații (0.87), cehii (0.90) și slovenii (0.77) nu stau chiar atât de bine la economii în fonduri de investiții, aceștia având doar aproape un salariu în bancă. 

Potrivit unui top realizat de Reinis Fisher, dintre toate țările enumerate, românii încasează cele mai mici salarii. Anul trecut, salariu mediu net a fost de 463 de euro în România. În medie, ungurii au luat anul trecut cu o sută de euro mai mult decât noi (570). În Slovacia, salariu mediu net a fost de 708 euro, în Croația, de 742 de euro, în Polonia, de 723 de euro, iar în Cehia, de 793 de euro. Campionii locali au fost slovenii, cu un salariu mediu net de 1.092 de euro anul trecut.

Așadar, economiile românilor în depozite bancare se situează la un nivel de 37 de miliarde de euro, în timp ce invesțitiile în fonduri ale persoanelor fizice însumează patru miliarde de euro, arată Asociața Administratorilor de Fonduri. În aceste condiții, investitiile în fonduri ale persoanelor fizice reprezintă nici 11% din totalul depozitelor românilor.

 
Alte articole din: Ultimele Stiri