Record de infectări cu COVID-19 în doar 24 de ore, în Germania. Țara a înregistrat pentru prima dată peste 80.000 de infecții cu coronavirus într-o singură zi, potrivit cifrelor făcute publice de autorități.
Institutul Robert Koch (RKI) a raportat, astăzi, 80.430 de noi infecții cu COVID-19 în interval de 24 de ore - în creștere cu peste 21.500 față de cifra din urmă cu o săptămână, relatează DPA, citat de Agerpres.
Incidența la șapte zile a crescut și ea, la nivel național, deși datele sunt încă considerate incomplete după vacanțele de Crăciun și Anul Nou când s-au efectuat mai puține teste și mai puține cazuri au fost raportate.
Astfel, potrivit RKI, astăzi, au fost înregistrate 407,5 cazuri la 100.000 de rezidenți într-o perioadă de o săptămână, comparativ cu 387,9, cât s-a înregistrat marți.
În urmă cu o săptămână, incidența la nivel național era de 258,6. RKI a raportat un bilanț zilnic de 384 de decese, în creștere de la 346 cu o săptămână înainte.
Până acum, 114.735 de persoane au murit în Germania după ce au fost infectate cu coronavirus.