Actual· 1 min citire

Incident șocant la Spitalul Județean din Slatina: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 3 - Anchetă uriașă

Incident șocant la Spitalul Județean din Slatina: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 3 - Anchetă uriașă

Incident șocant la Spitalul Județean din Slatina: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 3 - Anchetă uriașă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 apr. 2023, 22:30

Un nou incident șocant în spital. Un bolnav a murit după ce a căzut de la etaj. Polițiștii au deschis deja dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un pacient al Spitalului Județean de Urgență Slatina a murit sâmbătă după ce a căzut de la etajul al treilea al unei clădiri din unitatea medicală, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Pacientul în cauză este un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunței, internat în urmă cu două zile în spitalul din Slatina.

"Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană se află întinsă pe sol în curtea Spitalului Județean de Urgență Slatina. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunței, județul Olt, ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Județean de Urgență Slatina", au precizat reprezentanții IPJ Olt, potrivit agerpres.ro.

Potrivit unor surse medicale, bărbatul s-ar fi aflat în sevraj alcoolic și s-ar fi aruncat de la etaj.

După ce a căzut de la etaj, bărbatului i s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără răspuns favorabil.

Polițiștii au deschis în cauză dosar penal pentru ucidere din culpă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News