Actual· 1 min citire

Incendiu violent într-un bloc din Cluj-Napoca. Locatarii s-au autoevacuat - VIDEO

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Publicat11 iul. 2022, 13:45
Actualizat11 iul. 2022, 13:52

Un incendiu a izbucnit, luni, într-un apartament aflat într-un bloc de locuințe din Cluj-Napoca. Locatarii au reușit se se autoevacueze.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins mai multe obiecte de mobilier dintr-o cameră a unui apartament, situat la etajul 1 al unui bloc de locuințe de pe strada Luis Pasteur din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului au fost dislocate o autospecială, o autoscară și un echipaj SMURD. Casa scării a fost inundată cu fum, iar mai mulți locatari s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Trei persoane au fost evacuate de la ultimul etaj al blocului cu ajutorul autoscării pompierilor", se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit sursei citate, echipajul SMURD a consultat trei persoane care prezentau afecțiuni ușoare, fără a fi transportate la spital.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News