Actual· 1 min citire

Incendiu puternic la un depozit de vopsele din Constanța

Incendiu puternic la un depozit de vopsele din Constanța

Incendiu puternic la un depozit de vopsele din Constanța

Publicat10 aug. 2016, 11:46
Actualizat10 aug. 2016, 12:37

Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la un depozit de vopsele din comuna constănțeană Lumina, mai multe autospecialele de stingere cu apă și spumă fiind trimise acolo pentru stingerea flăcărilor.

Conform primelor informații, flăcările au izbucnit într-un container cu vopsea aparținând unui depozit situat în localitatea Lumina, iar apoi, din cauza vântului, s-a extins.

La locul incendiului au fost trimise șase autospeciale de stingere cu apă și spumă ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea” al județului Constanța, dar și o autospecială CBRN (destinată intervenției în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice și radiologice și pentru decontaminarea personalului de intervenție și a celui afectat - n.r.).

De asemenea, în zonă au fost dislocate și trei ambulanțe SAJ la incendiu, scrie mediafax.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News