Actual· 1 min citire

Incendiu într-un bloc din Constanța: Patruzeci de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Constanța: Patruzeci de persoane au fost evacuate

Incendiu într-un bloc din Constanța: Patruzeci de persoane au fost evacuate

Publicat15 apr. 2017, 07:31
Actualizat15 apr. 2017, 07:33

Patruzeci de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un bloc din Constanța, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la etajul 9 al unui bloc, oamenii fiind panicați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanții ISU Constanța au declarat că incendiul a avut loc la etajul 9 al unui bloc de pe strada Mircea, din Constanța, iar din cauza fumului dens, 40 de persoane, între care o femeie de 90 de ani, imobilizată la pat, au fost evacuate.

La fața locului au acționat mai multe autospeciale și ambulanțe pentru acordarea primului ajutor. Nicio persoană nu a fost rănită, însă mulți au suferit atacuri de panică.

Reprezentanții ISU Constanța au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui aragaz vechi defect.

Apartamentul unde a izbucnit incendiul a fost distrus în proporție de aproximativ 80 la sută.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News