Actual· 1 min citire

Încărcătura virală provocată de varianta Delta, de 300 de ori mai mare față de varianta inițială

Varianta Delta Covid / Foto: Profi Media

Varianta Delta Covid / Foto: Profi Media

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 aug. 2021, 17:05

Persoanele infectate cu varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului SARS-CoV-2 au o încărcătură virală de 300 de ori mai mare decât cele infectate cu varianta originală atunci când sunt observate primele simptome, potrivit unui studiu sud-coreean.

Dar încărcătura virală scade apoi treptat, ajungând să fie până la 30 de ori mai mare după patru zile și de peste 10 ori mai mare după nouă zile, pentru ca după 10 zile, nivelul ei să fie comparabil cu cel al altor variante ale coronavirusului, relevă studiul realizat de Agenția Coreeană pentru Controlul și prevenirea Bolilor (Korea Disease Control and Prevention Agency - KDCA).

O încărcătură virală mai mare înseamnă că virusul se transmite mult mai ușor de la o persoană la alta, crescând astfel numărul îmbolnăvirilor și al spitalizărilor, explică un responsabil sanitar sud-coreean, Lee Sang-won, scrie agerpres.ro.

"Dar aceasta nu înseamnă că varianta Delta este de 300 de ori mai contagioasă. Credem că rata ei de transmitere este de 1,6 ori față de varianta Alpha și aproximativ dublă față de varianta originală", remarcă acesta.

În cadrul studiului a fost comparată încărcătura virală a 1.848 de pacienți infectați cu varianta Delta cu cea a altor 22.106 de persoane infectate cu alte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie